Cine a terminat ”Apărarea Lujin” și cum a reușit?

Am încercat să citesc „Apărarea Lujin” (V. Nabokov – t.o. Zashchita Luzhina, 1930). Romanul scris în perioada emigrării autorului către Berlin îl are drept personaj central pe Aleksandr Ivanovich Luzhin (Lujin), un individ retras, izolat din punct de vedere social, bine ascuns în propria minte, consumată de pasiunea pentru tabla de şah. Mutările se perindă în mintea acestui personaj fără a avea măcar nevoie de o tablă de şah propriu-zisă în fața ochilor. Citind romanul, am trăit cu senzația că și mintea autorului a funcționat după reguli proprii, dând naștere unui volum neobișnuit, destul de greu de digerat, în care anumite pasaje au cerut o recitire mai atentă.

Culmea e că volumul mi-a amintit mult de un prieten obsedat de muncă, programator pasionat, care, după o sesiune de lucru de 10-11 ore, nu reușea să se deconecteze. Habar nu am ce se petrecea în mintea lui, dar bănuiesc că e vorba de aceeași tablă de șah, pe care putea muta piese invizibile ochiului meu. L-am întrebat odată la ce se gândește. Știu că e o întrebare, în esență, stupidă, dar era bietul om așa de încruntat și de rupt de lumea din jur, încât nu m-am putut abține. Replica a fost la fel de seacă așa cum fusese și întrebarea mea: ”La cod sursă.” Say whaa?

Concluzia zilei? Dragii mei, dacă reușiți să parcurgeți ”Apărarea Lujin” până la capăt sau sunteți acei oameni, atât de pasionați și de absorbiți de o idee, de un raționament, încât realitatea începe să își piardă contururile, vă rog, spuneți-mi și mie cum faceți! În primul caz, poate mă lămuriți cum ați reușit să parcurgeți textul fără a vă ieși din minți iar în al doilea, cum reușiți să atingeți acel punct în care o idee vă acaparează, naște atâta energie, încât cotidianul rămâne uitat în urmă.

Lectură plăcută!

Publicitate