Televiziunea şi-a sărbătorit premianţii: Emmy 2011

Dacă pentru cinematografie, premiile Oscar sunt momentul în care producătorii, scenariştii, actorii şi restul sufletelelor care mănâncă o pâine în industrie îşi rod degetele cu ochii pe nominalizări şi se bucură de momentul de glorie, pentru televiziune, premiile Emmy sunt momentul distractiv în care gusturile telespectatorilor (sau, după caz, ale abonaţilor pe site-urile de genul vplay, freetvproject, duck tv etc.) sunt confirmate sau infirmate.

Tocmai a avut loc ediţia a 63-a a evenimentului organizat de Academia de Ştiinţe şi Arte în Televiziune.  Jane Lynch a fost delicioasă în postura de gazdă a evenimentului iar invitaţii au fost pe măsură. Mi se pare teribil de distractiv să văd actorii pe scenă glumind, fâstâcindu-se uneori, flirtând şi zâmbind cu gura până la urechi. Hugh Laurie a fost elegant şi adorabil ca de obicei – dragi fani ai lui Dr. House, ţin să vă reamintesc că, în tinereţe, Hugh Laurie practica umorul fenomenal, acel umor englezesc sec şi uşor incitant, alături de Stephen Fry şi Rowan Atkinson.

Revenind la premiile propriu-zise, să ne bucurăm, deci. 😀 Modern Family a primit premiul pentru cel mai bun serial de comedie pe bună dreptate. Ed O’Neil s-a reinventat pentru Modern Family! Bye bye, Al Bundy! Hello, Jay Pritchett! Excelentă interpretare! Umor subtil, lipsit de grosolănie! Prejudecăţi şi cutume urbane tratate cu eleganţă, într-un serial în care fiecare personaj este bine conturat, uman, în care suma defectelor este constantă iar părţile bune îşi au locul. Abordarea cuplului de homosexuali, un savuros buchet de stereotipuri, este şi ea pe măsura aşteptărilor. Vorba producătorilor, Mitchell Pritchett şi Cameron Tucker stârnesc râsul şi stimulează înţelegerea şi toleranţa pe măsură. Despre jocul Sofiei Vergara în rolul nevestei latino-americane, de vârstă mijlocie, numai de bine. Un alt stereotip tratat cu amuzată gingăşie. Modern Family a mai împuşcat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Ty Burell, în rolul nătărălui Phil Dunphy, un împiedicat cu inimă mare), premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Julie Bowen, as Claire Dunphy, nevasta nevrotică, ce ţine frâiele unui cămin ca de nebuni, cu un soţ nătărău şi trei copii ce par a fi făcuţi de trei perechi de părinţi diferite).

De Mike and Molly (2010 -) ştiţi? Nu foarte complex, dar user-friendly şi foarte relaxant, serialul i-a adus Melissei McCarthy (Gilmore Girls) un Emmy  pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Intriga e uşor digerabilă şi are potenţial: ea, educatoare, el poliţist. Amândoi se confruntă cu obezitatea, amândoi au un molipsitor simţ al umorului, tipic oamenilor joviali care se confruntă cu propriile complexe. O să vă placă la nebunie sora ciudată a lui Molly, cea niţel uşuratică, care îşi câştigă pâinea machiind morţi, la o casă funerară. Poveştile pe care le spune şi atitudinea aproape macabru de relaxată vizavi de viaţă şi de probleme ei o includ pe lista personajelor mele preferate, în categoria ciudaţilor, alături de omul de serviciu (the Janitor) din Scrubs, Brick Heck (The Middle, un serial care nu este apreciat îndeajuns, dacă mă întrebaţi pe mine) şi, top of the top,  Niles Crane (Frasier, 1993 – 2004), care redefineşte noţiunea de ciudat. 😀 Aaaa, apropo, dacă asta vă stârneşte cumva pofta, creatorul serialului Mike & Molly, Mark Roberts, este şi producător al mult aplaudatului Two and a Half Men, după care nu prea mă omor, recunosc, mai ales în noua versiune, cu Ashton Kutcher. Two and a Half Men înseamnă Charlie Sheen. No Charlie Sheen = None and a Half Men! Trecând peste obiecţiile mele vizavi de serialul construit, în mod vădit, în jurul personajului acum absent, Mark Roberts knows his comedy!

Bineînţeles, şi-a luat şi The Big Bang Theory porţia: premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, în serial de comedie: Jim Parsons as Sheldon Cooper. Emmy-ul lui Parsons nu a fost o surpriză pentru mine, dat fiind faptul că Everyboy loves Sheldon 😀 😀  Se pare, totuşi că am tendinţa de a mă lipi mai cu poftă de personaje secundare, care aşa de frumos cresc de multe ori, în umbra câte unui personaj-isterie-generală. În cazul The Big Bang Theory,  Kunal Nayyar, as Raj Koothrappali, face toţi banii pentru faptul că nu poate vorbi în prezenţa femeilor decât beat şi, atunci, devine îndrăzneţ şi porcos pe alocuri.

V-am ameţit de cap cu comediile aşa că revin la lucruri mai serioase: Madmen a luat a 4-a oară premiul pentru cel mai bun serial de televiziune şi eu tot nu am reuşit să îl văd. Ştiu subiectul, am văzut câteva episoade şi ştiu că a fost foarte bine primit de public şi de critici. Cam atât. Promit să mă corectez rapid. Trebuie să văd Friday Night Lights pentru că mi l-a recomandat o foarte bună prietenă a mea şi pentru că a împuşcat ceva premii Emmy (inclusiv premiul pentru cel mai bun scenariu). Fotbal, majorete, conflicte and all. Cam asta ştiu despre el şi îmi pun cenuşă în cap pentru că l-am judecat aspru, pe nedrept. Mă voi corecta. În mod surprinzător, revelaţia anului, producţia HBO Game of Thrones (cu un ameţitor scor de 9,4 pe IMDB) a primit doar premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: febleţea mea, Peter Dinklage, pentru Tyrion Lannister. Am aşteptat să se termine primul sezon, să îl pot savura în linişte, până la capăt. A venit momentul!

The Good Wife e genul de serial de cursă lungă, menit să fie produs cel puţin 6 sezoane. Deocamdată, începe al treilea sezon pe 25 septembrie 2011 şi a primit Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Julianna Margulies, nominalizată în 2010 pentru acelaşi premiu).  Cam venise momentul să îşi completeze colecţia şi să aşeze frumuşel pe raft un Emmy nou şi strălucitor, lângă un Glob de aur, în aceeaşi categorie (2009), şi un Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (ER, 1995). The Good Wife e reţeta perfectă pentru un raft plin de premii: intrigă excelentă, joc actoricesc pe măsură, cazuri interesante în fiecare episod.

Gata, am obosit. Ar mai fi multe de pomenit. Britanicii au făcut valuri anul ăsta!! Trebuie să văd Downtown Abbey (Masterpiece), premiul pentru cea mai bună miniserie/cel mai bun film de televiziune. Şi pe Kate Winslet ţin neapărat să o văd, as Mildred Pierce, în miniseria cu acelaşi nume (premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal).

V-am făcut poftă?

A.

Anunțuri

3 gânduri despre “Televiziunea şi-a sărbătorit premianţii: Emmy 2011

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s