Seriale TV cu parfum de secol trecut

Soo, nu am mai scris de ceva vreme şi mă mănâncă degetele. Îmi trebuia un pretext bun şi am găsit unul TV, pe măsura aşteptărilor: Boardwalk Empire (HBO, bineînţeles, 2010 – ). Serialul este o delicatesă: viaţa alambicată, plină de personaje interesante şi de evenimente pe măsură a lui Nucky Thompson, personaj construit pe baza figurii reale, Enoch Lewis „Nucky” Johnson, „păpuşarul” şef din Atlantic City, în perioada prohibiţiei americane. Scorul de 8,9 pe IMDB este pe deplin justificat. Nucky Thompson se conturează prin jocul unuia dintre actorii mei preferaţi, Steve Buscemi, un ciudat al Hollywoodului. Dacă nu vă sună cunoscut numele, sigur o să recunoaşteţi The Big Lebowski (1998) sau Reservoir Dogs (1992). Plus că are experienţă în roluri cu schepsis. Plus că e genial în sine! Este suficient de urât şi de şarmant, încât să îşi fascineze publicul. Umorul lui e subtil şi poate întruchipa eleganţa şi grotescul în aceeaşi măsură. La rândul său, personajul Nucky Thompson mă fascinează. Pe de o parte, se integrează perfect în lumea în care se învârte, e alunecos şi venal. Pe de altă parte, există sclipiri de decenţă. Există o conştiinţă care îşi face datoria şi îl umanizează cât să se facă plăcut. Şi, daaaa, trebuie să vedeţi inclusiv scenele de nuditate şi discrepanţa uriaşă între frumoasele întreţinute, nu foarte deştepte, dar incredibil de senzuale şi animalice, şi femeile isteţe, educate, care încearcă să îşi găsească un punct de stabilitate într-o lume ostilă lor (scena de la petrecerea lui Nucky Thompson din episodul 4, cred , e grăitoare).

Revenind la Boardwalk Empire, la ce vă puteţi aştepta din partea unui astfel de serial? The melting pot of human weaknesses. O veritabilă cetate a pierzaniei electrificată, cu tot ce vă poate trece prin cap: prostituţie, crimă, trafic de influenţă şi de alcool contrafăcut, imoralitate în blană de oaie, plus istoricele motive de dispută şi răzbel – sufragetele şi Ku Klux Klan. E impresionantă acurateţea detaliilor, de la faţadele colorate, împânzite de primele afişe publicitare, până la costumaţiile cu ştaif ale ştabilor şi costumele ţipătoare ale dansatoarelor în barurile de varieteu. Nimic ostentativ în interpretări, multe feţe noi cu potenţial, bogat în referinţe şi colorat pe măsură. Mor după costumele domnilor; după moda feminină a vremii nu m-am omorât niciodată. Sunt niţel cam şleampete pentru gustul meu, dar culoarea şi accesoriile strălucitoare compensează din plin.

Facem câţiva paşi cu aproximativ 40 de ani mai târziu şi dăm peste o altă apariţie proaspătă: Pan Am (ABC, 2011 – ). 7,0 pe IMDB. Scorul e decent; pe ici, pe colo, serialul e uşor siropos, dar se întoarce la nişte vremuri pline de speranţă, cu două războaie mondiale lăsate în urmă şi o întreagă filosofie de consum pentru dependenţii de mâine. Aceeaşi atenţie pentru detaliu, stropul de aventură necesar pentru a menţine trează atenţia privitorilor. Pan Am, cu o savuroasă Christina Ricci în distribuţie, alături de Michael Mosley (dacă vă pare cunoscut, vă spun eu de unde: ultimele 2 sezoane din Scrubs, adică cele două sezoane proaste din Scrubs), Karine Vanasse, o reţetă cu adevărat cosmopolită – frumoasa canadiană, jucând rolul unei franţuzoaice, într-un film 100% american şi alte figuri proaspete. Hmm, am mai zis asta o dată, nu? Se pare că televiziunea americană caută şi promovează figuri proaspete, pe calapoade vechi. Nimic nu se pierde, totul se transformă. Tonul Pan Am este, în mod evident, mai optimist decât cel al Boardwalk Empire, are şi un pic de spionaj (subţire, cât să vă facă poftă)

Tendinţa televiziunii americane de a se întoarce la trecut, la acele vremuri pline de promisiune, în care totul era posibil în numele istoriei şi a progresului nu e chiar nouă. 2000 şi un pic a cam obosit America şi a determinat-o să se întoarcă la vremuri mai lejere. Madmen (2007 – ), despre care nu prea pot spune multe pentru că încă nu m-am apucat de el, este dovada acestei melancolii. Ştiu că e premiat, mult discutat şi că acţiunea este plasată la începutul anilor ’60. O agenţie de publicitate, dispute, interese, creaţie şi idei. 8,9 puncte pe IMDB deci trebuie să îl văd şi eu. Mi-au alunecat printre degete vreo două episoade şi pare tentant.

Aaa, mai e ceva şi închei. Apropo de restricţii şi melancolii pentru vremuri mai lejere, în TOATE cele trei seriale, se fumează în draci. Toată lumea fumează oriunde, oricând, în maşină, LA BIROU, în baruri, peste tot. Doamnele îşi aprind câte o ţigaretă subţire, ţinută cu delicateţe în portţigaret. Domnilor le atârnă mai tot timpul o ţigară în colţul gurii. Jur că mi se face poftă.

Enjoy!

A.

Anunțuri

5 gânduri despre “Seriale TV cu parfum de secol trecut

  1. Boardwalk Empire, da, the roaring 20’s! Multumesc pentru idee Andreea, am vazut pilotul si m-a prins! Iar Buscemi e altceva! pup

  2. n-as paria pe MadMen: ca atmosfera cred ca e în liga lui Boardwalk (nu-s sigur pt ca nu l-am văzut pe Boardwalk) dar scenariul, intriga este destul de subțire, pe mine nu m-a prins nici după câteva episoade. Au aruncat cateva carlige despre identitatea personajului principal si ce secrete negre ascunde el pt c-a fost in razboi si c-am atat …
    Daca-ți place recreerea lumii trecute, cred ca te-ar prinde.

  3. Edi, nici eu nu prea m-am omorât după MadMen. E o referinţă bună pentru subiectul postării (atmosfera e recreată la fel de minuţios precum cea din Boardwalk Empire), dar nu prea am reuşit să trec de primele episoade. Kudoz on the background, though!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s