Bucurie la cutie şi Almodovar la mall

„Sărut mâna. Bucurie aveţi?”

„Avem, puişor! A venit un colet proaspăt, aseară, numai că nu e vrac, se dă la cutii de un kil. Nu e de aia nemţească, asta e făcută în China. O chinezărie.”

„Vreau şi eu două cutii şi vreo trei batoane de melancolie de Crăciun. Ştiţi, nevastă-mea zice să le cumpărăm din timp, că se îmbulzeşte lumea la ele şi se dau ca pâinea caldă.”

Cam asta mi-am trecut prin cap când am văzut, îndreptându-mă spre mall-ul Afi,  panourile Emag (care a înnebunit poporul cu promoţia de vineri). Şi mă gândeam că aşa de uşor pare să cumperi fericire pe card de credit. Fericire îmbuteliată, împachetată. Ce să mai! Spiritul Crăciunului ne-a cuprins deja. Se găseşte în Sun Plaza încă de la jumătatea lui noiembrie, printre globuri, brazi, decoraţiuni şi white Christmas songs. Singurul motiv pentru care capitalismul aşa cum îl ştim, cu marketing agresiv şi „bucurie la cutie”, nu îmi stă în gât e faptul că nu îmi vine altă idee mai bună. De nicio culoare. Plus că, în orice alt sistem, nu aş fi putut scrie liber despre nemulţumirea de a fi asaltată de atâta fericire… la cutie

De fapt, voiam să povestesc altceva.  Ştiţi care e partea bună a capitalismului? Că naşte paradoxuri delicioase: în sânul consumerismului sub forma lui pură – la mall, am avut surpriza plăcută de a savura un Almodovar de calitate. Hoinăream cu prinţul consort pe site-ul Afi, în căutarea unui film acceptabil, când am descoperit bijuteria asta: La piel que habito (2011).

Firul narativ este ca o ecuaţie: ar trebui să iau povestea de la coadă la cap, ceea ce ar însemna să fur plăcerea de a vedea filmul. Vă pot spune, în schimb, că Antonio Banderas (care arată incredibil pentru cei 51 de ani ai săi) este fascinant în rolul unui chirurg genial, puţin nebun, dezumanizat de suferinţă. Vera Cruz (Elena Anaya), o apariţie încântătoare, poartă misterul în priviri, pe tot parcursul filmului. E o încântare să o priveşti, să te laşi surprins de magia ei şi de evoluţia Verei.

Nota 10 cu felicitări pentru cadrele incredibile, ca nişte opere de artă. Mă fascinează atenţia pentru detalii vizuale, completată de o coloană sonoră incredibilă. O să vă fure privirile holul uriaş, uşile albe (posibilele chei pentru misterul ce învăluie personajele), ciudatul candelabru, alb şi el, treptele şi tablourile (întregul ansamblu e o ciudată formulă, Goya meets Dali).

Am uitat să respir la un moment dat. Rămăsesem cu ochii pironiţi pe ecran. Almodovar captivează ochiul, umple mintea cu imagini care rămân întipărite pe retină, ca nişte fotografii.

Am redescoperit Almodovar la mall. Mi-am primit şi eu porţia de bucurie la cutie.

Enjoy.

A.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s