De Crăciun, cumpărăm lucruri rafinate din benzinării

Ştiu că nu am mai scris de multă vreme. Am vreo 4-5 ciorne pe care nu am ajuns să le public. Aveam o groază de lucruri să vă povestesc şi scopul acolade era acela de a vă face poftă de lucruri, locuri şi oameni buni, dar nu mă pot abţine! „Bună, sunt Dragoş Bucur şi când vreau să cumpăr ceva rafinat pentru nevasta mea, mă duc la benzinăria icsulescu.” Redarea nu excelează în acurateţe şi denumirea benzinăriei este irelevantă pentru subiect, dar serios, serios? Dragoş Bucur îi face Danei surprize rafinate din benzinărie? Hhhmm, stai să mă gândesc. Actorul tânăr şi respectat de publicul inteligent, iubitor de filme bune, se întoarce seara, obosit, de la filmări. Îi pâlpâie un beculeţ pe bord – e cazul să pună nişte benzină. Ce-şi zice omul: dacă tot am intrat, ia să caut eu ceva rafinat, cadou pentru nevastă-mea. Fii atent, ce treabă! Ca să nu mai spun că am auzit reclama asta pe un post de radio deştept, plin de oameni deştepţi, pentru oameni deştepţi care, din acest moment, vor face ce? Vor renunţa la efortul de imaginaţie, ce să mai, nici măcar pentru o rezervare la un restaurant cochet nu îşi vor bate capul, ci vor intra frumos în benzinărie, vor cumpăra nişte soluţie pentru parbriz şi, eventual, un obiect din seria „limitată”  de cadouri rafinate? Când am văzut-o pe Mirabela Dauer vânzându-mi tigaia dry cooker, mi-am zis „lasă, oricum, în ultimii ani, îmbrăţişase cu aşa o poftă băncuţa din faţa porţii Acasă TV, încât aşteptările mele sunt reduse „. Când i-am văzut pe Stela Popescu şi pe Alexandru Arşinel, cu tanti cum-o-cheamă, fredonând obsesiv „Farmacia inimii, etc etc – cântaţi cu mine, mai departe”, am zis că deh, pensiile actorilor  sunt atât de mici, încât pot trece cu vederea aşa o bâlbă (măcar nu vând cârnaţi, tigăi şi alte nebunii). Dar, domnilor, cu Dragoş Bucur ce aţi avut? Îl vrem pe înapoi! Şi postul ăla snob de radio, pentru care îmi sare lumea în cap că nu îl ascult cum se cuvine, cum consideră că funcţionează treaba cu publicitatea proastă şi stridentă?

Mănânc publicitate pe pâine, pot să înţeleg nevoia de a asocia o marcă unei anumite figuri reprezentative pentru un grup-ţintă de consumatori, pot să înţeleg noţiunea de endorsement. Dar, serios? Oamenii inteligenţi cărora li se adresează actorul român ori vor râde pe burtă, ori îşi vor aminti de unde să cumpere ceva rapid pentru că, după 6-7 ani de mariaj, mai uită când e ziua nevestei („şi aşa toacă toţi banii de pe cardul ăla amărât!”) Oricum aş da-o, nu e bine. Ori se duce naibii instituţia publicităţii, ori cea a căsătoriei. Care rău e mai rău?

Gata, m-am răcorit. Promit să revin cu o postare ceva mai blândă , cu bunătăţi de Crăciun (am nişte vorbe noi şi bune despre Orwell, Ada Milea, Faust, un serial nou care m-a prins taare: Shameless) ş.a.m.d.

Să fiţi cuminţi

A.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s