Vă e poftă de un serial bun? Globurile de Aur aduc prospături

Mi-a venit poftă de scris pentru că am văzut, în sfârşit, decernarea Globurilor de Aur (cred că un loc la una dintre mesele din sală ar fi momentul de glorie vieţii mele de până acum, lângă Morgan Freeman sau Robert Downey Jr., dacă se poate, vă rog). Sunt cu un ochi la televizor: The Solid Gold Cadillac (1956) m-a surprins şi m-a cam lăsat cu gura căscată. O satiră delicioasă la adresa nemăsuratei rapacităţi corporatiste. Laura Partridge, actriţă debutantă şi mândră posesoare a zece acţiuni la International Projects, tulbură existenţele tihnite ale directorilor companiei sus-numite, cu o candoare inegalabilă. Filmul e o bijuterie de 7 puncte şi jumătate pe IMDB  (i-aş da vreo 9 puncte, dacă mă întrebaţi pe mine), şi o mână de nominalizări la Oscar şi Globuri (că veni vorba). Dacă nu l-aţi văzut, merită să faceţi o încercare. Daţi peste o blondă isteaţă (Judy Holliday), amuzantă şi spirituală fără efort, înconjurată de o mână de indivizi inapţi şi agitaţi. Aa, daaa, trebuie să vă bucuraţi de ironia bicuitoare cu care filmul tratează industria mea preferată, în materie de produs iluzii, publicitatea. Replicile sunt amuzante şi elegante, Fenomenal. 1956, vă spun. Fenomenal!

Iar bat câmpii, deci ar cam fi cazul să revin. Globurile de Aur 2012 nu m-au dezamăgit. Cu câteva excepţii, pronosticurile mele s-au dovedit corecte şi m-am bucurat să descopăr că favoritele mele au primit ce meritau. În primul rând, dacă nu aţi văzut, TREBUIE să vedeţi Homeland (2011 – ). Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, vă ajut cu câteva informaţii:  Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune, Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în serial de televiziune – Clare Danes, în rolul agentului CIA Carrie Mathison, genială, bipolară, cu instincte imbatabile, nominalizare Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal, în serial de televiziune – Damian Lewis, în rolul sergentului Nicholas Brody, întors din Irak, după ce fusese considerat mort timp de ani buni. Pornind de la excelenta alegere a actorilor, până la construcţia epocală – lipsită de optimismul propagandist, tipic american –  a acţiunii, serialul este un ghem de tensiune, îndoieli, întrebări. Chestiunile dureroase ale momentului sunt tratate fără perdea şi, în aceeaşi măsură, fără extremismul şi ostentaţia de care suferă mass media, de multe ori: raportul între lumea musulmană şi occident, abordarea sistemului cu privire la terorism şi fantomele pe care le lasă în urmă, adaptarea psihică a individului la haosul generat de război, ale cărui forme curente sfidează puterea umană de înţelegere. Homeland nu este serialul de duminică seara, nu este serialul de familie care să vă aducă zâmbete pe chip. Homeland este serialul care vă plimbă puţin prin minţile unor oameni care, cu siguranţă, v-au stârnit curiozitatea, în timp. Eu am devorat fiecare episod şi, atipic mie, aştept cu înfrigurare difuzarea următorului episod.

Revin la ceva mai puţin încrâncenat, cu următorul anunţ: Matt LeBlanc a câştigat Globul de Aur! I-a luat ceva: vreo 10 ani de Friends, un spin-off slab (Joey, două sezoane amărâte, văzute de mine în mare silă) şi nişte perciuni suri, care i-au mai crescut credibilitatea. Partea cea mai tare este că Matt LeBlanc a primit Globul pentru rolul … Matt LeBlanc. Ironic, right? Serialul care i-a adus distincţia pomenită se numeşte Episodes (Showtime, 2011 – ), are un singur sezon, cel puţin până acum, şi mor de nerăbdare să văd ce se întâmplă mai departe. Povestea e savuroasă: un cuplu de scenarişti britanici, cu un serial de succes acasă, pe insulă, este invitat în State, cu tot cu serial, pentru producţia unei versiuni americane. Am râs de m-au durut fălcile, pe bună dreptate. Stilul scorţos al britanicilor, faţă în faţă cu degajarea aproape nocivă a americanilor, naşte situaţii la limita demenţei, iar John Pankow, în rolul producătorului american Merc Lapidus (pe bune, până şi numele individului e o rafinată formă de ironie), este absolut superb. Să o vedeţi pe nevasta lui oarbă (and gorgeous), care povesteşte despre fapte nobile, în timp ce Merc simulează alături, foarte explicit, sinuciderea de plictiseală.

M-am bucurat teribil când Jessica Lange a primit Globul, pentru American Horror Story (2011 – ), un serial de nota zece, pentru fanii genului. E drept, 80% din personaje sunt moarte, la naiba, dar cred că după ce termin cu el, voi putea, în sfârşit, începe să mă uit la filme de groază. Mă voi fi obişnuit. 😀 Jessica Lange, pe de altă parte, cu accentul din sud, senzualitatea bine coaptă şi vălul de macabru mister cu care se înconjoară, este un spectacol pe care nu trebuie să îl rataţi. Globul lui Peter Dinklage (Game of Thrones) şi cel primit de Modern Family nu m-au surprins. Este cazul să mă apuc de Downtown Abbey! Cred că şi-au croit un raft special pentru premii şi, în calitate de cartof de canapea, nu se cade să îi ratez.

E 1 dimineaţa. Mai am poveşti de zis. Le zic mâine.

Distracţie plăcută!

A.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s