Aş munci, dar n-am cu cine

Traducătoare cu experienţă. Semnează contract cu o editură oarecum de nişă, traduce text literar, cu simţ de răspundere, predă romanul la timp. Din acest moment, începe lupta pentru banii care i se cuvin. Discuţii telefonice, mail-uri, zăhărel, zăhărel, zăhărel. Acţiunea începe undeva, prin 2009, şi continuă. Traducătoarea este hotărâtă să dea în judecată editura. Suma nu e mare, dar este o chestiune de principiu.

Traducătoare cu experienţă. Semnează contract cu o editură mare, cu ştaif, traduce text literar, cu simţ de răspundere. Valoarea totală: aproximativ 100 de milioane de lei vechi. Predă textele la timp, cu profesionalism. Urmează scenariul de mai sus, cu tot cu atitudinea dubioasă a clientului, de tipul „ţi-am făcut o onoare că ţi-am oferit ocazia să lucrezi cu noi”. Cum se zice? A, da: dă bine la CV. Traducătoarea este hotărâtă să dea editura în judecată. A obosit să fie dusă de nas.

Traducerea de text literar este cel mai prost plătită ramură a activităţii de traducere şi, îmi permit să spun, cea mai dificilă. Un traducător de text specializat, cu experienţa corespunzătoare şi glosarele potrivite, poate traduce text cu acurateţe şi, mai ales, cu viteză. Pentru un traducător de text literar, fiecare pagină e ca un puzzle, implică riscul interpretării eronate, al abordării subiective, al pasului greşit, pe marginea registrului adecvat. O pagină de text literar costă, cu aproximaţie, 7-9 lei. O pagină de text specializat poate costa triplu. În ţările europene dinspre apus şi în State, un traducător de text literar trăieşte din 2 – 3 cărţi traduse pe an. În România, un traducător de text literar plăteşte cam o rată cu o carte tradusă.

Traducătoare cu experienţă. Semnează contract cu o companie privată, rotundă şi pufoasă. Traduce cu spor broşuri peste broşuri, din română în engleză. Din exces de zel, scutură şi perie şi versiunea în limba română, presărată de noua limbă de lemn: limba română de corporaţie – versiunea inutil anglicizată (nu ne concentrăm asupra unui aspect, ci ne focusăm etc.) Trăieşte cu speranţa că o astfel de comandă, executată exemplar şi livrată la timp, cu profesionalism, îi aduce o colaborare lucrativă. Termenul de încasare a facturii este depăşit considerabil şi, în momentul în care traducătoarea întreabă, cu respect (nu-i aşa?), compania ce se întâmplă cu banii ei, răspunsul este năucitor: considerăm că traducerea dumneavoastră nu sună suficient de englezeşte. Consternată, traducătoarea solicită traducerile corectate, pentru a se lămuri. Descoperă cu stupoare că, de fapt, corecturile sunt nişte bărbi: terminologie corectă, înlocuită în mod barbar cu forme grosolan de incorecte (break – pauză (termenul din limba-sursă) este înlocuit cu brake – frână şi alte asemenea aberaţii). Într-un final, după negocieri şi discuţii inutile, cu o întârziere de mai bine de o lună, traducătoarea respectivă primeşte jumătate din suma stabilită. Ar putea da în judecată compania respectivă, dar asta i-ar mânca puţinele resurse, îngrozitor de mult timp, fără certitudinea izbândei – legislaţia română nu e un teren propice pentru astfel de conflicte.

Cele trei exemple de mai sus provin din trei surse diferite. Mai am, dacă vreţi.

Traducătoare cu experienţă. Primeşte un telefon din partea unei case de avocatură, care îi face o ofertă „irezistibilă:” funcţia de secretară/traducător. „- Ce presupune această funcţie?” întreabă traducătoarea, muşcându-şi buza să nu îi scape o neaoşă sudalmă. „-Păi, răspundeţi la telefon, mail, vă ocupaţi de protocol (cafeaua de dimineaţă, paharele spălate etc.) şi faceţi şi traduceri” În continuare cu calm, sus-numita răspunde: „Dacă aveţi nevoie de un traducător profesionist, vă pot furniza aceste servicii, cu plata per pagină tradusă” Replica vine sec: „Ne pare rău, nu corespundeţi cerinţelor noastre”.

Nu vreau să emigrez. Nu pot schimba sistemul de una singură, dar vreau să am ocazia de a profesa cum se cuvine. E incredibil de obositor şi de frustrant să ai constant senzaţia că eşti tras pe sfoară.

I rest my case.

A.

Anunțuri

23 de gânduri despre “Aş munci, dar n-am cu cine

    1. Apropo, asta îmi aduce aminte de scheciurile alea cu Benny Hill, în care, la o emisiune TV, moderatoarea îl intervieva pe BH (care juca rolul unei mari vedete). Dialogul era cam aşa:

      Host: Thank you very much for accepting our invitation.
      BH: It’s an honor and a pleasure.
      Host: It’s an honor a pleasure for us.
      BH: That’s what I meant.

      😀

      1. Ha ha! A apărut proletarul meu preferat. Alex. B, it’s an honour and a pleasure. 😀 😀
        Cât despre faza cu onoarea, atitudinea face parte din categoria stimabilelor doamne de la fisc, ale căror mutre spun „vă oferim ocazia unică de a vărsa bani în buzunarul statului. E un privilegiu pentru dumneavoastră, nu înţelegeţi?” Şi atunci, îţi vine în mintea replica aia stupidă: „din banii mei eşti plătită, cucoană”, dar nu o zici că nu e elegant. 😉

  1. …. Chiar ieri îmi povestea cineva că şi-a primit o părticică din drepturile băneşti, după traducerea unui… dicţionar enciclopedic (dicţionar!) finalizată în septembrie 2009.

  2. Doamne, cît de cunoscut mi se pare scenariul! E drept, eu am fost mult mai norocoasă, în sensul că am lucrat cu edituri mari, dar serioase, care şi-ai achitat obligaţiile. La fel de drept e însă că am avut permanent un serviciu, într-o altă zonă decît cea a traducerilor, deci nu trăiam cu spaima că n-am din ce plăti facturile lunare. Dar am tradus cărţi care au devenit bestseller-uri, şi le-am tradus pe un cîntec şi-un pumn de nasturi – prieteni din Occident s-au crucit cînd le-am spus cît am luat pe o asemenea traducere. Îţi doresc succes – dar în acelaşi timp tare mă tem că o să continui să-ţi porţi dezamăgirea cu tine…

  3. Nu cred că e vorba de sistem aici, ci de cerere şi ofertă, relaţii comerciale. Cum să lucrezi cu un client nou, fără să ceri măcar un avans?

    1. Sunt de acord cu tine, Şerban, nu e vorba de sistem, acolo mi-am vărsat eu niţel frustrările, dar partea cu avansul nu prea se aplică. În general, este semnat un contract de furnizare de servicii, pe baza căruia traducătorul efectuează traducerile respective, emite o factură şi încasează suma aferentă, în intervalul de timp stipulat în contract. Mai mult, există în unele contracte prevederi referitoare la recepţia produsului (ştiu că sună lemnos, dar nu am o formulă mai potrivită), ceea ce presupune că respectivul client are un interval de timp la dispoziţie, în care acesta poate revizui şi retrimite textul. Nu se lucrează după ureche, de obicei, dar asta nu scuteşte traducătorii de situaţii asemeni celor de mai sus.

  4. Am trait si eu ultima dintre experiente. O duduie de la o multinationala, cu poseta Hermes, mi-a solicitat un proiect pentru decorarea biroului( sunt decorator de interioare). Dupa ce i-am propus doua schite, in mesajul de raspuns mai avea putin si ma facea proasta. Deci… inteleg perfect.
    Succes!

  5. I’ve sued Rao’s arse si in aprilie acum am prima infatisare la tribunal. Sunt extrem de curioasa cum se va termina.

  6. Site de traduceri, online, stai acasa, iti platesti singura CAS-ul, plata inainte prin paypal -> PROFIT!

    Faptul ca baietii fac faze de genul asta nu arata nimic altceva decat slabiciunea lor. Adica in 4 5 ani poti sa-i mananci pe paine, fara nici o problema.

    ..

    Daca ma gandesc bine, ce mare chestie e o editura? E chiar asa de greu sa faci una?

    Mult succes in continuare!

    🙂

  7. Hey. Eu sunt cu Rao la nivelul de investire cu formula executorie a hotararii care imi da castig de cauza 🙂 Sper sa le iau banii cat mai curand. Si la fel, nu e vorba de suma, ci de principiu.
    Btw, cred ca am fost colege de facultate (eu Limbi Straine, promotia 2007, engleza-spaniola). Am stat impreuna la niste cozi pentru recuperarea abonamentului de transport dupa cate imi amintesc 😛

  8. @Ioana, si la mine pe blog mi-a spus un cititor ca e la etapa asta si in aceeasi zi cu mine la tribunal mai e o traducatoare care are infatisare. Mie imi e teama ca chiar de castigam, tot nu ne vom alege cu nimic 😦

  9. cat de adevarat. cat despre partea cu fiscul… de ce sa nu le-o spui? ii detest pe oamenii aia de acolo, fara exceptie, au ce se cheama „entitlement”. Au impresia ca tot ce au acolo li se cuvine si ca sunt chiar esentiali, cand de fapt sunt niste incurca lume complet inutili care dau legi si regulamente doar ca sa-si justifice existenta.

  10. o parere din afara situatiei – ( va inteleg perfect am prietene care mi se plang mereu de faze din astea). Parerea mea, gasiti-va un colaborator la o firma traducatoare din afara, specialist in limba in care activati. In cazul in care apar probleme – nativul va avea onoarea sa recorecteze, sa puna o stampila si sa o trimita oficial inainte sa se ajunga la avocat. Cu putin noroc afacerea asta va costa mai putin decat avocatul. In plus, daca tot se ajunge la avocat, aveti si suport.

  11. Schimba munca. Ori te duci sa faci o munca adevarata – nu auxiliara (din pacate, in Romania traducerea e „support job” si nu „line job” ori te duci la Bruxelles si te faci traducator la UE.

    Iti spun ca una care a facut munca ta opt ani de zile si dupa aia a apucat pe prima cale pe care o descriu mai sus. Stiu insa persoane care au apucat pe a doua.

    Si eram buna, foarte buna. Din pacate n-am mai putut sa suport exact ce zici tu. Si inchipuie-ti ca am facut munca asta intre 1997 si 2005…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s