Voyeurism, empatie, treburi umane. Teatru.

Sâmbătă seara. Vremea e frumoasă de la brâu în sus. De la brâu în jos, zloată, mocirlă, iarnă neterminată şi cizme de cauciuc colorate (măcar atât). Mai am urme ale săptămânii trecute, pe piele, pe haine, urme de stres, urme de ciudă şi de revoltă (mă ajută mass media teribil de mult să obţin nivelul maxim de încordare şi de lehamite, în acelaşi timp). Ce să fac, ce să fac… Am ales varianta perfectă: voyeurism acceptabil din punct de vedere social, adică teatru. Let’s be honest: defularea prin mici incursiuni discrete în curtea vecinului, cu ochii pe capra lui, este o excelentă formă de ridicare a moralului. Are la bază două manifestări umane elementare: empatia şi nevoia proprie de confirmare. E mai simplu să iei o pauză şi să te transpui, preţ de câteva ore, în pielea altcuiva, eventual, să îţi asumi alieri subiective,  pe care viaţa reală nu ţi le-ar permite. Cea mai bună dovadă, apropo de curtea vecinului şi de empatie, este chiar blogul meu, care a înregistrat un număr record de vizualizări, când am postat cu ciudă, aici. Furia neputincioasă, ciuda, drama, sub orice formă, au atras mai mult public decât orice altă postare paşnică a mea, decât orice recomandare prietenească.

Buun, dacă tot e să ne lepădăm un pic de cotidianul propriu şi să facem o plimbare prin suflete vecine, vă propun o incursiune în imaginarul semnat de Alexandr Galin, spectacolul Sorry.  Piesă cu state vechi la Bulandra – premiera a avut loc în 2004, Sorry îşi poartă spectatorii într-un univers marcat de dureroasa lipsă de libertate, care desparte şi dezumanizează suflete. Personajele principale, Iuri Zvonariov (genial, Ion Caramitru) şi Inna Rassadina (Mariana Mihuţ – Premiul pentru cea mai bună actriţă, în cadrul galei Uniter, 2005) se regăsesc după 20 de ani, fundamental transformate, dar păstrând aceeaşi scânteie de dragoste care determină, în mod caraghios şi inutil, umanitatea să creadă că e mai aproape de Dumnezeu. Ea, rusoaica blazată, îşi duce existenţa la morga spitalului din Moscova, printre morţi, încercări nebuneşti de a scrie şi căni de vodcă. El, emigrantul rus, rebotezat evreu, scriitor mediocru şi om slab, se întoarce, chipurile, pentru a-şi recupera iubirea pierdută. Nu vă spun ce se întâmplă mai departe şi cum. Vă spun doar că, timp de două ore, tragicomedia Sorry oferă o distribuţie de excepţie (trebuie să îl vedeţi pe Ion Caramitru, în rolul emigrantului dezrădăcinat, tremurul şi stângăcia personajului sunt fascinante), replici pe măsură şi un decor care, în primă fază, şochează, dar capătă sens şi prinde publicul în plasa universului imaginar, creat de Alexandr Galin.

So, în numele voyeurismului cu pretext acceptabil şi-al jocului actoricesc impecabil, sâmbătă seară, sala Bulandra a fost plină.  Am uitat vreo două ore de vremea proastă de la brâu în jos, de fisc, de complexe şi de ciudă. Vă recomand acelaşi tratament.

A.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s