Iarna nu-i ca vara, iar Pattison nu-i ca DiCaprio, nici mort

Mor de plăcere să merg la cinematograf. Mă împresoară sunetul, mă fură imaginea (ori somnul, dacă filmul e prost), comentez în maximă surdină şi nu îmi vine să mă duc până la bucătărie, să fumez o ţigară (aşa cum mai fac acasă, dacă există timpi morţi). Am tot soiul de pofte şi plăceri când e vorba de cinema, o parte amintindu-mi de copilărie, când mama mergea cu mine la film, de câte ori nimeream în Bacău (’91, Tăcerea mieilor, genial!)

Anyhow, duminică pe seară, Afi Palace, viermuială, lene şi poftă de film. Ce să vedem, ce să vedem… The Artist nu a apărut încă şi abia aştept să mi se confirme una dintre teorii: ori a înnebunit Hollywood-ul, ori francezii au trântit una bună, să fie ţinuţi minte (acoperire pentru toată paleta de păreri, that is soo European of me :D). Pe la cinci şi ceva, am avut de ales între Bel Ami şi (ecranizarea unui roman cu notorietate, dar cu vampirul Pattison în distribuţie) şi This Means War (dacă nu pentru film, măcar pentru Reese Witherspoon).  Câştigă Bel Ami, pentru roman, Uma Thurman şi Christina Ricci. Pierdem 2 ore din viaţa noastră. Nu le vom mai vedea înapoi, niciodată!!!

I-am zis redutabilei mele partenere de comentarii cinematografice că am o urmă de speranţă: poate, poate, Pattison e un fel de DiCaprio: un prim rol siropos şi ieftin, dar cu priză la adolescente înfierbântate, pentru început, apoi creşte cu timpul, rol după rol. Aşa am sperat, dar, Doamneee, jur că în prima jumătate a filmului am crezut amândouă (eu şi partenera mea de sarcasm cinematografic) că Robert Pattison e vampir şi că va suge sângele vreuneia dintre tinere tembele, pardon, rebele din Bel Ami. Aceeaşi privire de tip Zoolander (remember?) şi o partitură de toată jena.  Replici slabe, folosite prost, o constantă mutră de raton lipit de bara din faţă, superb, ce să mai! De cadrele proaste şi ciudate (a la Gulliver în ţara uriaşilor, cu pori şi prim-plan ciudat) nu mai pomenesc. Am văzut şi o Uma Thurman uşor tumefiată, astmatică şi fadă, dar şi un scenariu prost-prost. Noroc cu micuţa Ricci, care salvează ziua cu eleganţă, oriunde apare. În rest, pauzele între replici, în cadrul unui dialog, îţi cam dădeau timp să dai o fugă până la chioşc, după ţigări şi să pui şi de o cafea. Stânjenitor.

Dacă vreţi într-adevăr să petreceţi câteva ore la cinematograf, încercaţi mai curând Midnight in Paris (recomandat de cealaltă parte semnificativă 😀 :D) sau, cu mare plăcere, The Help (fiecare secundă e un deliciu, lăsând la o parte mult vehiculatele erori tehnico-istorice din film).

Enjoy, or not…

A.

Anunțuri

3 gânduri despre “Iarna nu-i ca vara, iar Pattison nu-i ca DiCaprio, nici mort

  1. Pe mine m’a dezamagit Midnight in Paris, ma asteptam la ceva mai multa substanta, avand in vedere faptul ca l’a semnat piticul frustrat, dar pe alocuri genial, Woody Allen. In schimb, am primit imagini superbe ale Parisului pe care oricum il iubesc si multe momente de genul ‘iaaaaaa uite’l si pe bunuel’… Mi s’a parut la fel de usurel precum o poveste de dragoste de la colegiu. Cu ceva documentare dintr’o enciclopedie.

    1. Woody Allen nu îmi intră în gusturi, dar o să testez Midnight in Paris, cu prima ocazie. Din colecţia de nominalizate la Oscar, pe 2012, Midnight in Paris mi se pare unul dintre cele mai decente, so far (trailer, casting etc.)

  2. aveam alte asteptari, dar nu e o pierdere de timp cu siguranta. iar locul lui owen wilson e intr’un muzeu al nasurilor nereusite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s