Sex and the City is dead. Trainwreck „Girls” took over!

So, azi mi-am zis să vă distrag atenţia de la încrâncenarea şi lătratul politic agramat, cu o descoperire TV care m-a lăsat cu gura căscată, ca un accident de maşină de la care nu îţi poţi lua ochii. Mai ţineţi voi minte valul de seriale cu femei puternice, frumoase şi inteligente care, în căutarea succesului personal şi profesional, trebuie să treacă prin versiunea televizată a unui bildungsroman? Sex and the City (1998), femeile din Friends (1994), chiar şi seria Ally McBeal (1997) transmiteau acelaşi mesaj al femeilor în postura de animale urbane, adaptate şi inteligente, care îşi depăşesc condiţia, câştigându-şi în cele din urmă locul într-un oraş mare. Ei bine, HBO a venit cu producţie nouă, Girls (2012), o rescriere distorsionată a popularului Sex and the City.

Tiparul personajelor este aproximativ acelaşi, la nivel superficial: 4 fete, NY, un ocean de posibilităţi şi de probleme. Personajul principal, Hannah Horvath, este şi ea o scriitoare aspirantă, asemeni celebrului personaj Carrie Bradshaw. Similarităţile se termină cam aici. De aici, să vă ţineţi, doamnelor, pentru că Girls este o expunere grotescă a tuturor frustrărilor, temerilor şi pornirilor triviale pe care producţiile TV nu le arată în mod obişnuit. Iniţial aclamat (înainte de difuzarea primului episod), serialul a şocat până şi audienţa americană (de altfel, obişnuită cu tot soiul de ciudăţenii – remember The L Word?).

Hannah Horvat (Lena Dunham – creatoarea serialului) e bondoacă, frustrată, lipsită de insipiraţie şi resurse materiale pentru a supravieţui decent, dar şi de niscaiva abilităţi sau voinţă. Aleargă permanent după ceva (the perfect book, the perfect love), este incredibil de egocentrică şi pozează în postură de femelă alfa a trupei. Favourite quote: „My entire life has been one ridiculous mistake after another, I am unfit for any and all paid jobs […] and I’ve been dating someone who treats my hearts like it’s monkey meat.” (H.H.)

Marnie Michaels (Allison Williams) este prototipul fetiţei singure la părinţi, căreia i se repetă în copilărie că este frumoasă şi specială, fiind incapabilă la vârsta adultă să ia decizii de una singură, pentru care să îşi asume responsabilitatea.

Jessa Johansson (Jemima Kirke) poate fi descrisă prin replica mea preferată: Do you know what the weirdest part about having a job is? You have to be there everyday, even the days when you don’t feel like it. 😀

În încheiere, formula comportamentală cea mai bizară, Shoshanna Shapiro (Zosia Mamet), este preferata mea. Prea ingenuă pentru NY, uşor puerilă (şi virgină) pentru vârsta ei, Shoshanna este un monument de pudibonderie şi complexe (Charlotte din Sex and the City joacă în Liga Mică, prin comparaţie). „Sex from behind is degrading. Point blank. You deserve someone who looks at your beautiful face„. (Shoshanna).

Urmărind primele două episoade, mă aşteptam să mă plictisesc rapid şi să trec peste moment. Apoi, a început să mă prindă serialul şi să mă amuz de stângăcia cu care nişte femei adulte (overgrown kids) îşi tratează vieţile. Apoi, mi-am dat seama că serialul ăsta e pentru voyeuri. Cu alte cuvinte, când ţi se ia de ale tale, de coincidenţele tâmpite din cotidianul propriu, HBO îţi oferă curtea vecină în care să tragi cu ochiul şi să savurezi bobârnacele, pocinoagele şi „dilemele” unei rescrieri cu iz de circ a Sex and the City. Girls e, în fapt, un fel de anti Sex and the City. Nimeni nu cumpără pantofi scumpi, nimeni nu flutură rochii frumoase şi toată lumea bate pasul pe loc ori în retragere. Enjoy!

A.

P.s. Redevin serioasă de mâine. Încep Jocurile Olimpice pe 27. 🙂

Publicitate