Despre cum am aplaudat la un film românesc, la 3 dimineaţa

Vineri seară a fost îmbulzeală la cinematografele din Bucureşti şi, am aflat ulterior, la cinematografele din 22 de oraşe româneşti. Noaptea albă a filmului românesc a avut un succes nesperat, cu proiecţii proaspete şi amintiri pentru cinefili melancolici.

Nu exagerez când spun că revelaţia evenimentului a fost producţia „Despre oameni şi melci”, semnată de Tudor Giurgiu, pentru care bântuiam la 1 dimineaţa, în faţa CinemaPro. Lume bună şi fercheşă, regizorul şi actorii, figuri cu ştaif şi rochii foşnitoare. Freamătul viu al oraşului, în aşteptarea a ceva proaspăt şi demn de comentat şi noi, fetele gălăgioase, cuprinse de aceeaşi agitaţie, pe post de pseudopaparazzi, cu camerele foto ale telefoanelor pregătite de vânat. Sună un pic hollywoodian, nu? „Despre oameni şi melci” a rulat într-o sală plină, în multe cinematografe, inclusiv în ţară. Noi am asistat la îmbulzeala de la Cinema Studio şi agitaţia colorată de la CinemaPro. Despre adunarea pestriţă din sălile provinciei a povestit presa cu vârf şi îndesat.

Cum aş putea să definesc Despre oameni şi melci? „Tragicomedie” ar fi termenul bun pentru explozia de râs generată, urmată de melancolia amară a anilor ’90 (începutul anilor ’90), haotici şi divizaţi între „întreprinzătorii” care au prins primul val şi eternele victime, indivizii agăţaţi între sărăcia onestă şi dorinţa dureroasă de a pleca afară (alimentată pe deplin, după deschiderea graniţelor, post revoluţie). Firul narativ se desfăşoară în jurul uzinei Aro, pe care directorul său decide să o vândă unor investitori francezi, pentru 150 de mii de dolari. Oficial, intenţia acestora era de a deschide o fabrică de procesare şi ambalare a melcilor pentru export (ceea ce ar fi asigurat locuri de muncă doar pentru 300 din cele câteva mii de angajaţi ai Aro Câmpulung Muscel). Revolta justificată a muncitorilor şi soluţia cel puţin originală, de a-şi vinde sperma unei clinici din Bucureşti, până la strângerea sumei de 300 de mii dolari, pentru a putea păstra uzina nasc o serie de situaţii al căror umor (situat la graniţa bună a vulgarului de mahala) stârneşte râsul general. Nu vă voi povesti ce se întâmplă mai departe pentru că e păcat să vă stric plăcerea de a savura filmul.

Vă pot spune în schimb că Andi Vasluianu şi Monica Bârlădeanu au fost alegeri inspirate pentru rolul lui Gică, liderul de sindicat sufletist, fante în pauza de masă şi soţ şi tată devotat după orele de program, şi Manuela, secretară eficientă, obiectul fascinaţiei lui Gică în pauza de masă şi emigrantă aspirantă în timpul liber.  Veţi râde pe burtă când angajaţii de sex masculin, sub 45 de ani, se vor strânge să pună la cale planul de bătaie şi să îşi pregătească „CV-ul” pentru clinica din Bucureşti şi vă veţi aminti cu tristeţe de izul sărăciei disperate al oraşelor de provincie, în cădere liberă, după închiderea unicei surse de venit a locuitorilor săi. M-a impresionat Monica Bărlădeanu, a cărei cotă pare să crească progresiv, de la producţie la producţie, iar maestrul Dorel Vişan îşi păstrează stilul niţel flegmatic şi poartă cu sine un pic din personajul altui film cu laitmotiv gastropod, Senatorul melcilor (1995).

Am simţit în sală, la 2 şi ceva dimineaţa, vibraţia aceea a oamenilor pătrunşi de acelaşi moment, scuturaţi de râsul nervos pe alocuri şi cuprinşi de empatia vecinului care ţi se uită la carburator şi dă din cap sfătos, fără o soluţie concretă la îndemână. Am aplaudat la final, dintr-un impuls născut din revelaţia momentului, şi anume faptul că am asistat la un fenomen extraordinar: o sală s-a umplut de români al căror scop unic a fost râsul sincer şi lipsit de meschinărie, hazul de necaz, fără ranchiună şi agresivitate.

„Despre oameni şi melci” va rula toată săptămâna aceasta la Cinema Studio şi, din câte ştiu, la alte cinematografe din oraş. Vă prind bine două ore de retrospectivă şi regăsire în vremuri marcate de tensiunea tranziţiei cu pedale defecte.

Enjoy!

A.

P.s. Trebuie să menţionez că Despre oameni şi melci mi s-a părut a fi prima producţie cinematografică românească cu o campanie de promovare demnă de respect. Un site excelent, promovare TV şi scrisă pe măsură. Jos pălăria!

Anunțuri

Un gând despre “Despre cum am aplaudat la un film românesc, la 3 dimineaţa

  1. […] Să începem cu începutul. Dacă mulțimea pestriță nu vă intră în gusturi și preferați o formulă ceva mai discretă, Noaptea Albă a Filmului Românesc nu e cea mai bună alegere. Dacă, pe de altă parte, aveți poftă să vă pierdeți printre oameni, să trageți cu ochiul la actori și regizori care se plimbă relaxați de la un cinematograf la altul și văd filmele cot la cot cu publicul, acest eveniment este momentul potrivit pentru un pic de pauză, de mai dă-o încolo de rutină, și de filme, neică. Filme românești multe, vechi și proaspete, drame de export (pentru urși, Cannes și ”ai văzut? Poziția copilului a fost propus pentru Oscar!”) și comedii care încearcă să schimbe tonul cinematografiei românești. Avem di tăti. Anul trecut, am aplaudat la Despre oameni și melci, la 3 dimineața, și v-am povestit despre asta, aici. […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s