Julius Caesar are… cojones!

Julius Caesar_2Teatrul mi se pare un pariu riscant. Pe platoul de filmare, strănuţi, uiţi replica, te împiedici şi mai tragi o dublă. Pe scenă, dacă ratezi momentul şi dai dovadă de slăbiciune, publicul (uneori atât de aproape fizic, în sălile mici, în spaţii neconvenţionale) te va mânca de viu. Te va mesteca rapid, îţi va pune eticheta pe frunte şi va merge mai departe. Să ne înţelegem: pe cât de timizi şi de împiedicaţi suntem (noi, publicul) când dăm nas în nas cu artiştii, pe atât de curajoşi şi de cruzi putem fi, cât timp suntem în siguranţă, pe întuneric. Nu ne scapă nimic.

Cu atât mai mult, experimente teatrale de tipul „Julius Caesar”, în regia lui Eugen Gyemant, îşi asumă un risc uriaş, iar măgăreaţa pică în capul actorilor: când îl scoţi pe Shakespeare din cutia lui şi îi legi frumos o fundă de vodevil la gât, rişti să scoţi o struţo-cămilă înfiorătoare. Asta dacă actorii tăi se sperie de publicul isterizat (mainly femei, la Cafe Godot, duminică seara), care se minunează, râde, comentează şi filează fiecare pas (greşit). Ei bine, Tudor Aaron Istodor, Lucian Iftimie, Andrei Seuşan, Ionuţ Grama, Dan Rădulescu şi Emilian Oprea şi-au văzut liniştiţi de treabă, pe podiumul întins până în mijlocul încăperii, au dansat, au declamat, au râs şi s-au luptat într-un moment coregrafic surprizător, stăpânind sala, din momentul intrării unui Julius Caesar cu boa magenta, până în momentul final.
Julius Caesar_1

Senzaţiile au fost amestecate şi am cârtit un pic, în gând, vreo două decizii regizorale (deh, privilegiul publicului mofturos), dar cei şase au reuşit să facă ceea ce teatrul poate să facă şi cinematografia, nu: au reuşit să transforme sala într-un spaţiu intim, pe care l-am părăsit cu un zâmbet larg şi tâmp, întins până la urechi. Combinaţia între eleganţa studiată a textului Shakesperian şi frivolitatea spectacolului de cabaret se dovedeşte a fi surprinzător de reuşită, în ciuda oricăror porniri conservatoare, de păstrare a unui Shakespeare respectabil. După ce am trecut de primul şoc, cel al unui Iulius Cezar în fustă şi bocanci (Tudor Aaron Istodor) şi al unui Calpurnia cu aripi de înger (Andrei Seuşan), m-am relaxat şi am savurat un Brutus (Lucian Iftimie) cu o voce gravă, masculină (great voice!) şi o atitudine de dandy , un Marc Antoniu al naibii de sexy şi de tatuat (Emilian Oprea), un Casca zeflemitor şi niţel chefliu (Ionuţ Grama) şi pe angelicul Dan Rădulescu (ca un heruvim, în haină de catifea), în rolul Generalului Cassius. Inspirată alegere, faptul că Andrei Seuşan şi Ionuţ Grama pendulează între personaje (aproximativ 2 de căciulă), trecere care le pune în valoare talentul şi permite publicului să descopere faţete diferite ale talentului dramatic.

Ai nevoie de cojones să iei un Shakespeare, să îl cerni şi să extragi esenţa, îmbrăcând-o într-un altfel de spectacol. Ai nevoie de actori buni şi de cojones, altfel experimentul dramatic se transformă într-un kitsch. Julius Caesar a plutit discret la limita kitsch-ului şi a meritat să primească şi aplauzele de la final, şi comentariile femeilor din sală (6 actori pe scenă, şarmanţi, talentaţi şi plini de energie – imaginaţi-vă!) şi hohotele de râs. Julius Caesar al lui Eugen Gyemant le-a avut pe toate şi m-a cucerit!

Enjoy

A!

P.s. Am realizat aseară că avem o mega generaţie de actori tineri! Pretty proud!

Anunțuri

Un gând despre “Julius Caesar are… cojones!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s