De Crăciun, fii mai bun, fii mai puțin blazat

2013 a fost anul nebuniilor, nebunilor, situaţiilor neverosimile, protestelor, evenimentelor culturale memorabile şi cărţilor bune. Şi 2012. Şi 2011. Dacă privesc lucrurile în perspectivă, realizez că nu anii diferă între ei, ci percepţia noastră de hamali obosiţi, sătui de muncă în van, bullshit şi „speranţa unui an mai bun”. În condiţiile astea, propun să facem o schimbare la anul. Să nu iertăm nimic. Doar cărţi bune, doar programe de televiziune şi articole care ne oferă şi altceva decât circ ieftin şi dezinformare, doar decizii asumate, bazate pe logică şi documentare, nu pe mofturi de moment şi afect, doar oameni politici care ne plac pentru că ştim ce au făcut bun, nu pentru că ne-a fost lene să gândim şi l-am ales pe cel cu dinţii cei mai albi şi zâmbetul cel mai puţin parşiv (acuşi pică toamna 2014 peste noi şi va ploua din nou cu promisiuni şi găuri în discernământ mari cât gropile din asfalt).

Propun să dormim, să mâncăm (cu moderaţie că nu pleacă mâncarea nicăieri), să nu asaltăm supermarketurile ca şi cum ar veni apocalipsa zombie (mutare oricum inutilă, dacă nu v-aţi cumpărat cuţite de bucătărie în plus şi vreo suliţă sau două, să fie acolo) şi să ne tragem sufletele zilele astea, fără să asaltăm Facebook-ul cu urări fără strop de suflet, cu pozici idioţele cu brăduleţi fotoşopaţi, Moş Crăciuni enervant de roşii şi de durdulii, cozonaci şi sarmale. Toată lumea le are în casă, arată aproximativ la fel, au aproximativ acelaşi gust şi transformă Facebook-ul într-un şir interminabil de platitudini. Acum, nu mă urâţi că stric bucuria Crăciunului, ci întrebaţi-vă mai bine când a fost ultima oară când aţi bătut la uşa unui prieten şi l-aţi colindat din toată inima (urechea muzicală se trece cu vederea în circumstanţele date).

Mai propun să nu asaltăm mall-urile de sărbători şi să ieşim afară, să nu părăsim un spaţiu închis, pentru alt spaţiu închis, cu lumina aia sinistră şi iarna artificială. Să ieşim afară şi să dăm în mintea copiilor – s-au deschis patinoarele din oraş – aşa cum nu avem curajul să facem în timpul anului, pentru că e ridicol şi ne e teamă de ce o să creadă lumea. Să lăsăm deoparte sms-urile anuale cu blazatul „Fie ca…”, să punem mâna pe telefon şi să îi sunăm pe cei de care ne pasă suficient încât să rupem 5 minute din timpul nostru preţios, jucând Candy Crush Saga pe ascuns – să nu afle lumea de pe Facebook ce obicei ruşinos, dar addictive avem.

Şi, dacă nu am fost suficient de convingătoare, poate următorul scenariu vă va determina să luaţi o pauză de la virtual, artificial, MamaSkypemall, laptop, SMS şi tag-uri idioate pe Facebook (am ajuns să fac alergie la ele). Familia mea trăieşte silită de circumstanţe la  vreo 2000 de kilometri distanţă de mine, de câţiva ani buni. Suntem conectaţi, e drept, pentru că acum comunicaţiile sunt posibile sub o mie de forme la îndemână, şi ne vizităm cât putem de mult, trecând de fiecare dată prin acelaşi dulce chin: ne ia câteva zile să ne reobişnuim unii cu ceilalţi, defulăm frustrările acumulate în atâtea luni de distanţă şi, când s-a restabilit armonia şi ne e cald şi bine, gata vacanţa. Cineva trebuie să plece acasă. Care e acasă, dar e un acasă incomplet fără ceilalţi. Anul acesta facem Crăciunul pe skype, pentru că nu s-a putut altfel, de data asta. Abia aştept să îi văd şi o să mă plimb cu laptopul în braţe prin casă, să le arăt bradul, sarmalele, pisica, mătuşa din ţară, hainele pe care le port de revelion (nu pot să ratez ocazia de a trăncăni cu mama despre haine, gusturi, potriviri, chit că ajungem să ne ciondănim pe culori şi mofturi – şi ce dragi îmi mai sunt ciondănelile astea!) Totuşi, nu pot să nu scrâşnesc din dinţi cu ciudă că ai mei au trebuit să plece din ţară, pentru că în Moldova se face foamea pe capete, din cauza unui sistem idiot şi nu mă pot abţine să îi judec pe cei care pot face o mie de lucruri pe care noi nu le putem face şi care se complac în lenea virtuală, pentru că e timp pentru toate. E subiectiv şi nu neapărat general valabil ce zic, dar se întâmplă şi doare.

Aşa că, vă zic, nu rataţi nimic. Nu rataţi îmbrăţişări, prieteni, familie, cadouri sub brad. Nu rataţi decizii isteţe care să vă facă viaţa mai bună nu doar pe moment, ci pe termen lung. Nu lăsaţi apatia şi lenea intelectuală să vă mănânce bucuria de a trăi.

Trag linii şi o ţin în pilde acum, pentru că de revelion o să fiu ocupată să îmi fac promisiuni pentru 2014: să mă las de fumat, să mă apuc de sport, să scriu mai mult, să citesc mai mult, să îmi văd familia mai des, să nu ratez niciun moment memorabil, să cumpăr cadouri mişto pentru prietenii mei, să votez cu cap, să ies în stradă, dacă e nevoie, şi să ignor blazaţii. Sper să mă ţin de promisiuni.

Ceea ce vă recomand şi vouă.

Sărbători fericite. Mămuc şi Luţ, mi-e dor crunt de voi, pe toate canalele!

P.s. Fotografia e o captură de ecran, făcută în timpul uneia dintre zecile de sesiuni de skype de anul ăsta. E neclară, dar  e caldă și mi-e dragă.

A.

Anunțuri

4 gânduri despre “De Crăciun, fii mai bun, fii mai puțin blazat

  1. Bine scris, din sufletul tau imens
    Sunt „precisă” ca sărbătorile și anul care vin vor fi exact așa cum ți (și ni) le dorești 🙂
    Pupate-aș!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s