De-ale Facebook-ului. Fără pizmă, despre familia tradiţională şi Constituţia României

În genere, ignor cu eleganţă manifestările colorate de pe Facebook, un spaţiu care îmi furnizează material pentru zeci şi zeci de articole. Aş fi făcut acelaşi lucru şi de data asta, numai că am un cui şi nu îl pot scoate, decât dacă despic firul în patru, niţel.

Acum câteva zile, un prieten mi-a atras atenţia asupra unui material de pe Facebook, o notă semnată de Iulian Capsali, politicianul independent, care a candidat la alegerile europarlamentare, în numele lui Dumnezeu, adică fără o platformă electorală clară, ci mizând pe o mână de clişee religios-sentimentale (susţinute lacrimogen de figuri publice). Să ne înţelegem: candidatura presupune un plan de acţiune, care să demonstreze faptul că respectivul „catindat” are habar de mersul administrativ al lucrurilor şi de efectiva activitate a unui reprezentant al României, în Parlamentul European. Cu certitudine, „Votez bărbatul cu barbă” şi „Candidatul familiei româneşti” nu sunt argumente în sine, pentru alegerea unui reprezentant, la nivel european. Am căutat pe site-ul domnului Capsali materiale referitoare la planurile de acţiune, pentru situaţia în care ajunge în Parlamentul European. Am găsit doar texte irelevante pentru o campanie electorală şi mesaje religioase, amestecate cu invitaţii la intoleranţă (inclusiv religioasă).  Mai mult, ca moldoveancă dezrădăcinată şi replantată în Bucureşti, pot confirma că, într-o Moldovă marcată de sărăcie şi alcoolism, familia tradiţională a lui Iulian Capsali capătă nişte forme groteşti. Abuzuri, violenţă domestică, femei care nu au unde să fugă şi nu sunt protejate, mentalitate primitivă, de genul „îi mai dau una după ceafă, ştie ea de ce”, perpetuată din părinţi dezabuzaţi, în copii traumatizaţi, ce repetă tiparul comportamental, că doar e ruşinos, la noi, să te duci să îţi tratezi capul, doar nebunii se duc la psiholog.

Revenind, cum spuneam, pe Facebook, apare următoarea notă, pe care am citit-o cu gura căscată:

Sodomania

O mama purtatoare isi „doneaza” copilul imediat dupa nastere unui cuplu de homosexuali emotionati. Dumnezeu sa-i ajute 10407173_655321261222191_5005974509276818234_npruncului ca sa nu devina tarat pe viata, desi greu o sa-i fie, bietului nevinovat. Mama o sa-si ia banii, dar o sa regrete toata viata probabil, daca are inima.

Vreti ca aceasta imagine sa devina „normala” si in Romania? Daca nu, incepeti sa actionati. Este obligatoriu ca in Constitutia Romaniei sa fie stipulata Familia ca uniune intre un barbat si o femeie. Altfel, vor fi politicieni care isi vor vinde sufletul, asa cum au facut-o in PE si pana acum cand au votat rezolutii impotriva familiei naturale.

Sa nu fie!

Nici nu ştiu de unde să încep. Aş începe cu faptul că, atunci când, sub o formă sau alta, eşti formator de opinie (dumneata, individul, în genere), trebuie să te gândeşti de 100 de ori, înainte de a face afirmaţii publice şi de a da sentinţe apocaliptice (să păstrăm jargonul registrului de mai sus, zic). Publicul dumitale e divers, colorat, varii niveluri de educaţie şi înţelegere a lumii în care aceşti oameni trăiesc, iar o opinie astfel exprimată instigă la ură şi la manifestări la limita umanităţii.

Chestiunea mamei-surogat este destul de delicată, în principiu, indiferent de faptul că părinţii adoptivi sunt un cuplu heterosexual ori homosexual. Sunt curioasă dacă domnul Capsali are ceva de împărţit cu mamele-surogat care ajută cuplurile heterosexuale, care nu pot avea copii, dar, lăsând la o parte incertitudinea asta, sunt convinsă că afirmaţia de mai sus, cea legată de lipsa de inimă a unei mame-surogat, încalcă cu vârf şi îndesat prevederile Articolului 30, punctul (6), din Constituţia României: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

În disputa referitoare la cuplurile homosexuale mi-e lehamite să intru. Ar urma o lungă şi obositoare diatribă despre toate ciudăţeniile pe care le acceptă Biserica, despre toate formele de discriminare promovate de sus-numita şi despre faptul că este aberant să te agăţi de subiecte „fierbinţi”, de dragul de a obţine popularitate, în rândul maselor, împroşcând fără argumente şi promovând propria imagine, pe pielea unor oameni ale căror vieţi sunt deja marcate de intoleranţa societăţii în care trăiesc.  E atât de simplu să judeci şi să te foloseşti de argumente religioase, în orice dezbatere umană, de dragul voturilor. E mult mai greu să priveşti chestiunea în mod raţional şi să încerci să îţi înţelegi aproapele (de iubit, nici nu mai poate fi vorba).

Constituţia României, Articolul 29, punctul (1): Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.

Buun, spumeg eu în faţa calculatorului, întorc problema pe toate părţile şi ajung la concluzia că materialul ăsta nu are ce căuta pe Facebook, public. Mă apuc de raportat, în mod conştiincios, anunţ Facebook-ul că avem de-a face cu oleacă de „hate speech” (instigare la ură, să îi zicem) şi aştept rezultatele, mândră că am luat atitudine, într-o chestiune în care se încalcă drepturile omului. Nu mică mi-a fost surpriza să primesc acest răspuns: „We reviewed your report of Iulian Capsali’s photo. Thank you for taking the time to report something that you feel may violate our Community Standards. Reports like yours are an important part of making Facebook a safe and welcoming environment. We reviewed the photo you reported for containing hate speech or symbols and found it doesn’t violate our Community Standards.” Cu alte cuvinte, ne-am uitat, am cercetat şi nu ni se pare nimic greşit, aici. Omul joacă după reguli. Acum, stau şi eu şi mă întreb: cum funcţionează treaba asta cu regulile de bună purtare pe Facebook? Nu se aplică aceleaşi principii peste tot? Ori, pentru Europa de Est, se aplică alt set de valori? Cine o şti cum stau lucrurile cu situaţiile pe care Facebook le consideră a fi inadecvate să mă lumineze şi pe mine. Aaaa, în mod ironic, acelaşi Facebook lejer şi relaxat, a devenit brusc pudibond, când am vrut să comentez pe marginea reclamei ultrarepetate şi atât de slabe, la Sentimente.ro, moment în care mi-a blocat temporar accesul. Ruşine mie, fiinţă depravată, critică şi etern nemulţumită.

Între timp, mă întorc la ale mele, întru spiritul muncii, pe lanul corporativ, şi al plăţii dărilor către stat, cu marea speranţă că nu voi mai vedea pe buletinele de vot oameni ca Iulian Capsali, Mircea Diaconu (???) şi Maria Grapini. Dar, deh, speranţa moare ultima (respectând registrul clişeelor aruncate la grămadă, pentru un popor flămând de dramele altora, scandal, cutume şi capra din curtea vecinului). Vorba unui coleg, nu contează că a mea are râie, trage să moară şi e vai de capul ei. A vecinului să crape, zic.

Pentru cârcotaşi şi cei hotărâţi să facă cu materialul meu ce am făcut eu cu nota politicianului religios, citiţi cu atenţie ce am scris, am argumentat şi nu am aruncat insulte inutile. Conform Articolului 30, punctul 1, din Constituţia României, am dreptul de a-mi exprima opiniile, iar acest drept este inviolabil.

„(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.

 Aşa să ne ajute Constituţia, zic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s