Din Moldova mea citire: amintiri de sfânta Mărie

De la mine din curte se aud trenurile, când trec prin târg. O vreme am trăit cu iluzia că are curtea mea niște excelente proprietăți acustice (vremea aia se întâmpla când eram plod și mi se părea culmea rebeliunii să citesc pe ascuns noaptea și să prind răsăritul trează). Noaptea de vară este cel mai bun mediu de propagare, cu bezna completă (și când zic completă, nu exagerez din rezonuri poetice) și greierii (nu unul, sute, sute! ca în banc) din grădinița de flori, în fața geamului. Trecerea trenului se aude limpede, ca și cum ar fi peste drum, pare interminabilă și aș putea jura că, preț de cele câteva clipe, mă opresc din gândit. Excelent catalizator pentru nimic, aș zice. Între timp, am realizat că târgul e excelent poziționat în raport cu linia ferată și că, practic, trenurile se aud impecabil când trec, oriunde te-ai afla, în miezul de comună, al cărui nume se încheie cu ”Târg” (nu am avut curiozitatea să testez satele vecine, dar nu sunt tentată în mod deosebit). Un mit al copilăriei mele, dus pe apa sâmbetei. Amu, șezând eu ca o floare capitalistă, cu laptopul pe genunchi, și o traducere tâmpită în față (home appliances, such fun!), la mine acasă (acasă din Moldova), de Sfânta Marie, s-a făcut și beznă, a trecut și trenul, am auzit și greierii și a venit și ploaia. E prea liniște pentru capul meu învățat să se prindă cât e ceasul, în somn, după cum trece tramvaiul. Și liniștea asta mi-a făcut loc în minte pentru niște amintiri legate de niște vremuri irepetabile și savuroase în felul lor.

Și, din amintire în amintire, ajung la mitul cu bâlciul. Nu știți mitul cu bâlciul? Păi, treaba stă cam așa: când eram copil, cinșpe august descărcareera unul dintre cele mai tari momente ale anului. Se făceau pregătiri cu vreo săptămână-două înainte, se văruia casa, se făcea curățenie generală (am fost șefă peste geamuri, ani de zile, primind la schimb bani de buzunar și drept de petrecut seara, mai spre după 12, în bâlci). Acum, privind în retrospectivă, mama își scotea pârleala cu vârf și îndesat, dat fiind că două dintre camere aveau geamuri duble și unul dintre seturile de geamuri avea ochiuri mici, cu cercevele de lemn. Să tot freci ochiuri de geam, cântând în gura mare. Se făceau cozonaci (cam 7-8, la o tură de copt), proces însoțit inevitabil de meciul ”mama versus dracii de copii”, care primeau din start câte o bucată de rahat și o mână de miez de nucă, să își astâmpere pofta, dar care erau prinși cu mâinile înfipte în aluat (bun, dulce, crampe, yum yum) și în umplutura cu cacao și nucă. Nu mai știu dacă tartor eram eu sau frate-miu, dar știu că ne ieșea planul de fiecare dată și alergam chirăind când eram prinși și mustrați scurt, printre dinți, de săraca mama, care avea o mie și o sută de lucruri pe cap, plus doi draci mici de păzit. Se tăiau zburătoare numai bune de rumenit, se făceau sarmale, rasoluri (de alea cum trebuie, cu pojghiță de grăsime aurie, nu limpezi ca supele muntenești), salate cu limba răsucită (de boeuf, pardon) și alte asemenea, numai bune de pus la cale o indigestie urmată de 100% inerție, preț de câteva ore.

Venea cinșpele, ăi mari se bucurau de masa pusă, rudele venite și pileala implicită (deh, doar moldovenii se respectă, nicio masă festivă fără păhărel, pupături zgomotoase și sămânță de ceartă). Noi, piticaniile, așteptam cu ochii și urechile serile, pe 13, 14 și 15 august. Când se făcea întuneric, o tundeam în haite la bâlci și ajungeam acasă rupți de oboseală. Ieșirea oficială era pe 15 ziua, dar, în afara prostiilor dulci pe care insistam să le băgăm în noi (anumite obiceiuri proaste se perpetuează din generație în generație, fără doar și poate), ieșirea cu părinții era plictisitoare și agasantă. Eram îmbrăcați frumos, ne bătea soarele în cap, stăteam atârnați de mâna unuia dintre părinți și așteptam nerăbdători să scăpăm de momentele în care adulții se strângeau ciotcă și pălăvrăgeau minute în șir. Târgul se umplea ochi de lume, familii întregi ieșite la plimbare, copii de la oraș, veniți la bunici, pendulând în jurul celor bătrâni, cu ochii după câte o trăznaie, babele și moșii, adunați la bârfă, urmărit și radiografiat lumea.

Ziua era necesară și scorțoasă, dar seara, he he, seara era momentul magic, când, după rugăminți și promisiuni de bună purtare, eram lăsați ”liberi” să hălăduim, să ne holbăm la zecile de lumini și să ne dăm în lanțuri, schilift (pe umbrelele zburătoare scria ”sky lift”, dar schilift i s-a zis, schilift a rămas) și în mașinuțe care se lovesc, să căscăm gura la cei mari care se dădeau peste cap, în bărci, și nu cădeau niciodată. Eram așa de emoționați de momentul de libertate, încât nu reușeam, uneori, să ne bucurăm pe deplin. Ați văzut copii atât de bucuroși și de emoționați încât îi bușește plânsul? Cam așa de zăluzi eram noi, scăpați de acasă. Ca să nu mai zic ce imagine romanțată aveam în mintea mea de copil despre oamenii cu bâlciul. Mi se părea culmea aventurii să umbli cu lanțurile din loc în loc și să trăiești ca un nomad.

Am ajuns acasă şi de sânta Mărie, anul ăsta, pentru prima oară în muultă vreme. Am redescoperit un târg relativ gol, copii puțini, oameni și mai puțini, despre bâlci mi s-a zis cu dezamăgire că e o ”țigăneală, cu mici și bere”, iar lanțurile nu au mai venit (zice-se că, acum mulți ani, unii au zburat din lanț cu scaun cu tot, în lanul de porumb din vecinătate, la un moment dat). Atmosfera de sărbătoare nu prea mai există, cozonaci se cumpără de la patiseria nevestei fostului primar (a doua, despre care târgul a avut un milion de lucruri de zis – apropo de babele și moșii de mai sus – după care a realizat că nu are nevoie de nicio exorcizare și muncește pe rupte). Am văzut câteva grupuri micuțe, prin parcul de la blocuri (unde înainte era cel mai tare derdeluș pentru care am mâncat eu papară ierni la rând, că terminam orele la 2 și ajungeam acasă la 6, udă și înghețată). Fără festin, fără scorțoșenie și haine noi (hainele noi, de sfânta Mărie, sunt un must).

Am mai zis-o și altă dată și o zic din nou: când voi avea copii, va trebui să mă obișnuiesc cu gândul că episoadele memorabile (augmentate de ochii mei de plod plin de imaginație) ale copilăriei mele nu vor fi și episoadele memorabile ale copilăriei lor și că va trebui să casc ochii și să ofer discret momente la care să se întoarcă adulți, când sunt sătui, presați și obosiți (vă zic altă dată povestea cu Moș Crăciun și cu iepurașul de Paște). Tocmai trece un tren.

P.S. Apropo de recreat momente memorabile ale copilăriei, am un prieten despre care, dacă nu l-aș cunoaște mai bine, aș crede că suferă de dedublare de personalitate. Când trece de plăcuța cu ”Farewell comuna X”, omul este un adult responsabil, cu o meserie responsabilă, solicitantă și sobră, până la coate. Când se întoarce acasă, în scurtele vacanțe, revarsă tone de energie în a fi copilăros, alintat și a-și croi tot soiul de aventuri care-i amintesc de cât de tare a fost copilăria lui, bătând geambura cu o gașcă mare și zbanghie (pe care o invidiam, pentru că nu locuiam pe aceeași stradă și mama nu mă lasa seara, că e periculos și tre să fiu în raza vizuală și ratam o groază de tâmpenii, la care aș fi vrut să iau parte).

 

Sursa foto: Huși.info

Anunțuri

3 gânduri despre “Din Moldova mea citire: amintiri de sfânta Mărie

  1. Da! Categoric da! 15 august însemna aproximativ același lucru și pentru copila, ulterior adolescenta venită de la oraș „de bâlci” la câteva case de tine. N-am mai fost de ani buni în Târgul cu pricina, să tot fie vreo 10, însă păstrez cu drag o mulţime de amintiri frumoase, printre care, la rang de cinste, orele pe care le petreceam împreună „la stradă”, zgâindu-ne la lumea bună care ni se perinda prin faţa ochilor în timp ce făceam schimb de impresii despre purtările şi întâmplările din marea zi de sărbătoare. Mulţumesc pentru călătoria în timp! 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s