Despre mama mea și superputerile ei

Am fost un copil curios și, zice mama, precoce. Pe la trei ani și jumătate, mama a cumpărat o lenjerie de pat cu litere colorate și desene ilustrative (țin și acum minte Regina care se odihnea în litera Q). Am învățat destul de repede alfabetul și de aici a început distracția. Pe la 5 ani și jumătate, aveam primul meu abonament la bibliotecă. Mama mă urmărea îndeaproape și mă ghida spre povești care să mă stimuleze și să îmi stârnească și mai mult interesul pentru lectură. Mă cam plictiseam în clasa întâi, dar nu a fost așa de rău, până la urmă, erau atâtea lucruri de făcut, atâtea povești de citit.

Mama și eu (aveam vreun an și ceva)

Printr-a treia sau a patra, am descoperit Cireșarii (Chiriță) și La Medeleni (Teodoreanu). Ionel Teodoreanu e unul dintre favoriții mamei mele, am prins și eu microbul (mai târziu, l-am descoperit și pe Păstorel, altă poveste, atât de mult umor!). Mama a ascuns ultimul volum din serie, pentru că i se părea că-s cam mică pentru prima mea ciocnire serioasă cu suferința în literatură. L-am găsit, l-am citit și am plâns pe săturate. Apropo de Cireșari, am căutat săptămâni întregi Castelul celor două cruci (am avut convingerea că e pe la Piatra Neamț).

Am găsit acum ceva vreme prin debara jurnalul acelei perioade și primele mele două romane, scrise în clasa a 6-a și a 7-a, să i le fac cadou mamei mele, de ziua ei. Acum

Rochia cu pricina.

mă bucur că semăn cu bunicul meu dinspre mamă și strâng cu încăpățânare tot soiul de lucruri care au însemnat ceva important, la un moment dat (da, într-o cutie pe dulap, se odihnește rochia mea de banchet: scurtă, roz, cu fire argintii prin ea, eram slabă moartă, adorabilă și la limita kitsch-ului). Mama m-a lăsat să îmi satisfac moftul de designer, pentru banchetul de clasa a 12-a, în ciuda oarecum clarei lipse de inspirație estetică. Nu a fost rău, a fost … perfect pentru fotografiile pe care le privesc acum, după mai bine de 10 ani și mă minunez, întrebându-mă ce am avut în cap când am ales roz pal și spate gol.

Revenind, în fiecare an, de ziua mamei mele, eu și frate-miu pregăteam cu minuțiozitate serbări în casă, la care lucram cu săptămâni bune înainte. Decoruri, program, repetiții, tot tacâmul. Munceam amândoi pe rupte și aveam aceleași emoții pe care le-am fi avut dacă am fi avut reprezentație în fața unei săli pline. Ah, frate-miu. Două firi complet diferite, dar mereu apropiați. Când eram copii, mama ne învăța să nu ne pârâm și să împărțim mereu lucrurile bune (asta mi-a prins bine mai târziu, în cămin). Ne băteam, ne scoteam ochii, dar o făceam cavalerește și, mai ales, fără să ne purtăm pică. Ne-a prins bine pentru că puteam fi amândoi al naibii de încăpățânați și de competitivi. Ne plăceau sărbătorile, dulciurile făcute de mama și păcăleala anuală că Moș Crăciun „acum a zburat cu sania prin față”, în timp ce noi doi îl colindam pe bunicul. Era atât de convingătoare, încât am avut certitudinea într-un un an că am văzut sania zburând prin grădinița din față. Apropo de dulciuri, anul trecut, când i-am vizitat pe ai mei de ziua mea, nu tort mi-a trebuit. Cel puțin nu în sensul clasic, ci acele turte rupte pe care ni le făcea mama de Crăciun, când eram copii. Un strat de turtă, zahăr/miere, nucă. Un strat de turtă, zahăr/miere, nucă și tot așa. Lăsate câteva ore bune să se însiropeze ca lumea și, după aia, cât încape!

A trecut timpul, am păstrat și dezvoltat pasiunea pentru citit a mamei mele și curiozitatea

Mama e expertă în selfie-uri și photobombing

pentru ce se întâmplă în jur. Sunt și oleacă militantă, tot de la mama moștenire, într-o combinație nefericită cu un simț acut al dreptății (glumesc, glumesc, e cea mai bună combinație, nu aș visa să fiu altfel). Thanks mom, for that.
Acum, mama mea se numără printre românii care au fost nevoiți să caute muncă în străinătate, în Italia, pentru că munca de acasă nu mai există de ani de zile. În continuare îmi trimite pachete ca pe vremea când eram la liceu sau la facultate, îmi ambalează bunătăți în hârtie colorată și le etichetează. A învățat italiană cu gramatica în brațe, la 40 și ceva de ani, a învățat Internet cu frate-miu alături și cum să bijuterească un smartphone de una singură, pe principiul trial-and-error. Acum este expertă în social media, e selectivă, mofturoasă în materie de share & like. Are o colecție impresionantă de selfie-uri (doar pentru ochii noștri) și se pricepe la photobombing. Facem schimb de pachete: mama îmi trimite ulei de măsline, dulcețuri făcute în Italia și carciofi marinați. Eu îi trimit pachete cu Dan Lungu, Ioana Pârvulescu, Doina Ruști și Lucian Dan Teodorovici. Ea îmi trimite link-uri cu sugestii pentru balconul și bucătăria pe care nu le mai termin de renovat odată, eu îi trimit toate articolele mele să le citească și să le critice/corecteze. Dezbatem treburi cotidiene pe skype și ne plimbăm fără direcție, când vine în țară. I-am savurat bucuria când am fost la Operă și ne-am distrat teribil la mall, la Shaun the sheep (nu, nu există replici pe toată durata animației)
Vă povestesc toate astea, cât pot eu de sintetizat, pentru că azi e ziua mamei mele și pentru că am simțit nevoia să să vă povestesc ce om fain e. Mama mea e deșteaptă și puternică, savuroasă și ironică, hotărâtă, de neoprit. La mulți ani, mămuca mea dragă! Te aștept acasă cu idei bune de umblat brambura împreună și cadoul pregătit!
Andruș

 

 

Publicitate