Despre #metoo. Bărbatul-vânător și femeia-bibelou de porțelan

Urmăresc de ieri campania #metoo, o urmăresc și citesc poveștile așa cum te uiți la un accident de tren. Văd dezastrul desfășurându-se și nu-mi pot feri privirea. Două probleme se desprind din situațiile descrise de victime, două lucruri despre care eu cânt și vorbesc de ani de zile, în mod mai mult sau mai puțin voalat: victim shaming – adică sigur a făcut ea ceva, dar de ce nu a raportat?, ei, dacă umbla noaptea pe stradă, așa-i trebuie (etc. etc.) și standardul dublu (double standard, la mama lui, mă gândesc pe traseu dacă mot-a-mot e ok sau am ceva documentare de făcut).

Despre cum voci diverse (bărbați, femei, fără discriminare) consideră că vina e împărțită între victimă și agresor o să scriu în curând. Momentan, mă doare foarte tare povestea despre ce se consideră a fi adecvat pentru băieți/bărbați și ce obligații au fetele/femeile, din punct de vedere social, când (culmea!) e vorba de intimitatea lor. O bună parte dintre cazurile de hărțuire/agresiune/viol se întâmplă pentru că există în continuare un dublu standard. Părinții de băieți sunt mai „relaxați” decât părinții de fete, băieții experimentează, fetele trebuie să fie domnișoare delicate, pudice și să descopere sexul doar cu marea dragoste, eventual în noaptea nunții și întuneric. Nu din motive legate de sănătatea psihică și fizică, din rezonuri legate de luarea unor decizii mature cu privire la propriul corp sau la propria intimitate. Nu. Ci pentru că nu se cade ca o femeie să dețină controlul asupra propriei vieți sexuale, experimentarea nu intră în discuție, iar p*zda (să mă iertați) e motiv de rușine.

Să ridice mâna cui îi sună cunoscute următoarele: „lasă-l, dragă, așa învață”, „ei, și ce dacă a smotocit-o un pic. dacă nu-i plăcea, nu stătea”, „eu pe fii-miu îl duc la curve când face 16 ani. tre’ să învețe”, „dacă fac fată, trebuie să-mi cumpăr pușcă”, „eheei, lasă-l să experimenteze, doar nu o să se însoare cu prima p*zdă”, „ei, era cam iute de c*r în tinerețe, dar s-a potolit. Noroc că a luat-o băiatul ăsta bun”. Le-ați auzit, nu? Pe unele poate nu le-ați sesizat pentru că deja fac parte din normalitate și pentru că ridici din umeri și îți zici că își crește fiecare copilul cum crede de cuviință. Să încercăm să ne imaginăm măcar (doar ca exercițiu intelectual, că e cam greu să cuprindem profunzimea traumei altfel) cum se duce acasă victima unei agresiuni, să povestească familiei ce a pățit.

Băiețeii ăștia din poveste cresc și devin bărbații care înțeleg despre femei două lucruri: alea care stau sunt curve, alea care nu stau sunt proaste. Ei au dreptul să încerce (și aici înșirăm toată lista de #metoo de pe net pentru că, nu-i așa? limita între flirt, fie el și prost, și hărțuire nu a fost niciodată trasată pentru ei). Noi avem dreptul să refuzăm, dar asta nu înseamnă că nu există consecințe.

sexual-double-standard

Dacă e să punem degetul pe rană, haideți să o facem din Tzero, punctul de pornire: educația și standardele de judecată aplicate bărbaților și femeilor. Poate dacă părinții de fete nu și-ar trata fetele ca pe niște obiecte de porțelan care trebuie predate intacte următorului posesor, iar discuția deschisă și educația sexuală (reală și informată, acasă și la școală) ar exista, poate aceste fete ar fi stăpâne pe ele și ar urla în momentul în care sunt hărțuite pentru că nu ele sunt de vină, ci agresorii lor. Poate. Poate dacă părinții de băieți (de-a lungul timpului, am văzut și mame care considerau că băieții au privilegiul de a face ce vor cu viața lor sexuală, cât timp „nu mi-o aduci borțoasă acasă”) nu și-ar trata băieții ca pe niște viitori vânători într-o junglă de prăzi, ci ca pe niște viitori adulți capabili să înțeleagă limitele intimității și faptul că acceptul nu e un dat de la nuș’ce divinitate generică, atunci lucrurile ar sta altfel. Poate.

Ne place, nu ne place, moralitatea unidirecțională, acest mecanism primitiv și sinistru care încă mai funcționează deși ar fi trebuit să moară de vreo țâșpe zeci de ani încoace, este unul dintre motivele pentru care hărțuirea sexuală e departe de a fi recunoscută ca problemă reală și pentru care multe victime nu vor avea niciodată curajul să iasă la rampă și să arate cu degetul un agresor care va merge mai departe și va traumatiza alte femei. Doar pentru că poate și i-a zis taică-su: „nu fi bleg, bă, ^&*($& tot ce prinzi, că o viață ai”. Educație, dreptul la intimitate, înțelegerea faptului că din punct de vedere sexual, bărbații nu au niciun privilegiu, nu există niciun dat strămoșesc, iar „pușca și cureaua lată” e de rahat. Și cântecul ăla sinistru, cântat la nunți de mire de gât cu băieții pentru că, nu-i așa, e ok că să cânți cu tristețe în noaptea nunții că ți s-a terminat bărbăția, și conceptul din spate.

p.s. și eu am niște povești #metoo, de la strigat după mine pe stradă, până la clientul care mi-a pus mâna pe genunchi în ședință. Recunosc că nu-s cu toate țiglele pe casă și sunt un om furios din principiu. Pe ăia care au strigat după mine i-am înjurat cu sete (după ce am pedalat până la o distanță sigură, evident). Pe italianul libidinos, care-mi zâmbea cu gura până la timpane, l-am luat deoparte după ședință și i-am zis cu un zâmbet larg și extrem de prietenos că îl fac de râs în toată firma și-i fac laptopul guler, la prima mișcare. Aveam privire de nebună. A înțepenit. Am zâmbit cordial în continuare și am plecat de lângă el ca o doamnă.

Sursa foto, aici.

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s