Urbane: „Dacă e bani, la București e distracție

Râd mereu cu mama, când ne-amintim de o vecină de acasă, născută în buricul satului și măritată în buricul Capitalei. Când venea acasă, în vacanțe, discuția arăta cam așa:

„Și cum e la București, X?”

„Mă, e bine la București. Dacă e bani, e distracție”

Uite că se fac în toamna asta vreo 13 ani de când sunt în București și de fiecare dată când mă ciocnesc de anomaliile orașului care m-a adoptat, mi-amintesc că „dacă e bani, e distracție”. Zilele trecute, în Rahova, o femeie a strâns după câinele ei. A venit pregătită de acasă, cu punguța, pentru plimbarea de dimineață, iar eu mă minunam ca de un miracol în Dealul Mitropoliei, când se înghesuie poporul în frig, de Sf. Dumitru.

annoyed.gif

Marțea trecută, am ajuns la poștă cu jumătate de oră înainte de deschidere. Încurcasem programul de sâmbătă cu cel din timpul săptămânii. Eram prima la ușă. Am băut o zeamă de cafea de la automatul de vizavi și am fumat o țigară. Lângă ușa poștei. Când s-a deschis poșta, nu mă întrebați cum, am fost a treia la coadă. Propunere de studiu antropologic: istoria formării cozilor/adunărilor ad-hoc/mulțimilor în stație, când controlorii coboară pe cineva. E un soi de fenomen magic, ale cărui rădăcini sunt bine înfipte în mentalul colectiv al mahalalelor de București. Când mi-a venit rândul și am prezentat recomandata, poștărița a aruncat o privire scurtă și a zis (la fel de scurt): „e ANAFUL. A plecat ieri”. Eu: „Păi, din câte știu eu, recomandata e valabilă 10 zile. A venit joi. Azi e marți.” Ea: „E al doilea aviz, doamnă.” Eu: „Bine, dar nici pe primul nu l-am primit!” Ea: „Nu e problema mea, doamnă.” Case closed, părăsește incinta.

Apropo de ANAF, au trecut un an și șapte luni de când am depus solicitarea de transfer între Sectorul 2 și Sectorul 5. Acum vreo 9 luni, biroul din Sectorul 5 a primit un dosar cu 3 pagini (după 5 ani de PFA), iar Sectorul 2 zice că și-a încheiat socotelile. Acum, Sectorul 2 emite deciziile de impunere, plata impozitului se face în Sectorul 5.

„Mă, e bine la București. Dacă e bani, e distracție”

ratb-91
91. Vremuri bune.

Acum treișpe ani, când am venit în București, la facultate, se băgaseră în circuit noi-nouțe troleele 90, 91 și 69, pe ruta Drumul Taberei-Universitate (orientativ). Eram înnebunită după ele, că erau verzi și frumoase, curate și aveau ecrane. În toate trei, vocea care anunța stațiile era profesională și sobră la Drept, jucăușă la Medicină și de-a dreptul erotică, la Cișmigiu: „Urmează stația… (pauză) Grădina Cișmigiu”. Dacă nu mă credeți, încercați. Troleele arată ca după război (vina e împărțită între RATB și călători, din punctul meu de vedere – am văzut ce minuni pot face, pe ruta treijdoiului) și miros ca o alee în spatele unui club de noapte. Doar vocea a rămas aceeași, cu intonația inconfundabilă și temperatura de ciocolată topită.

Astă vară, când la vot au ieșit doar 30% din bucureșteni, am realizat că, oricât l-aș iubi, mai am mult de lucru, în metrul meu pătrat, până când normalitatea va înceta să fie motiv de mirare, în București. Apropo, bine că mi-am amintit. Cui trebuie să dau un mail (vreun departament subordonat Primăriei de sector, bănuiesc), ca spațiul cu bătătorul de covoare, de lângă scara noastră, să fie transformat în loc de joacă pentru copii? Muncim cot la cot, nu e problemă, dar înțeleg că am nevoie de aprobare și de niște avize, să facem o treabă lângă bloc, la primăvară. În clipa asta, spațiul e îngrădit și închis cu lacăt, nimeni nu intră/nimeni nu iese, iar covoare nu se mai bat de ani de zile. Între timp, copiii de pe scară se joacă printre mașini parcate.

So?

Alde Banciu

Stimați vecini din fața blocului,

Ați coborât să vă deszăpeziți mașinile, ceea ce pot înțelege. Articulațiile voastre îmbrăcate în grăsime (după sărbătorile balcanice, cu băgat la ghiozdan până la loc comanda) nu prea mai suportă mersul mai mult de 10-15 minute, iar mașina e o prelungire esențială a ființei voastre. Noot! Ce nu înțeleg eu este de ce, când ați coborât cu lopețile în mână (vorbim de 6-7 oameni) și v-ați îndreptat către prețioasele voastre mIMAG2083așini, nu ați pus lopată de la lopată și nu ați curățat scara și aleea ce dă în parcarea din fața blocului. 3-5 minute de treabă.

Când m-am dus să iau lopată din piață, nu erați în fața blocului. V-am găsit când m-am întors, curățându-vă cu sârg mașinile. M-am înfuriat subit, am preluat eu prima tură de deszăpezit (schimb de ture cu prințul consort). Abia așteptam oricum să fac asta. Îmi plăcea să ”dau zăpada” când eram copil și mă încântă teribil mișcarea și agitația în aerul rece, iar acum aveam ceva de demonstrat. Așa că am ieșit la demonstrat în fața blocului. Poate, poate, pe principiul din Popa Tanda (al lui Slavici), mi se alătură vreunul dintre hăndrălăii din fața blocului și curățăm aleea, treptele, rampa pentru persoane cu handicap și cărucioare, până nu îngheață zăpada și devin impracticabile.

Cu ce m-am ales: cu niște priviri vag disprețuitoare ale domnilor care, până am ajuns eu la exasperatedjumătatea aleii, și-au terminat de deszăpezit mașinile și le MĂTURAU meticulos geamurile și capota, cu o țigară în colțul gurii și un aer satisfăcut, bărbătesc. Deh, treaba bine făcută, mașina dezgropată șamd. Doamnele din bloc m-au privit cu milă, nu se cade ca eu, fată, să dau cu lopata, în fața blocului (pe bărbații care piguleau la patru roți, ca la sfânta treime nu păreau să îi vadă). Ba mai mult, o vecină mi-ai zis drăgăstos: ”Păi ce, măi fată? Tu ai forță să dai la lopată? Tz tz tz!”

Stimați vecini din fața blocului (cu neveste cu tot, să nu discriminez),

Rețineți că progeniturile voastre fac ce faceți și voi, cât de umani și civilizați sunteți voi, atât de civilizate și umane vor fi și ele. Dacă sunteți mârlanii care-și deszăpezesc mașinile fără să deszăpezească drumul de acces către ele, aceiași mârlani fără prea multă considerație vor fi și copiii voștri. Dacă sunteți gherțoii (care e femininul pentru gherțoi?) care-și scot câinii la plimbare (mi-am adus aminte, o să umplu scările cu afișe cu legea care zice să fiți civilizați) și lasă în urme recolte bogate de rahat. Rețineți, dragi vecini, că dacă voi aruncați gunoi pe geam, maimuțele alea mici (care nu au nicio vină, decât pe cea de a crește în niște case de mârlănei de Capitală) nu se vor obosi să mai ducă punga de gunoi la ghenă, ci o vor arunca direct de pe balcon, în capul oamenilor care trec pe lângă bloc. Frumoase perspective, nu?

Cu alte cuvinte, stimați vecini (femei, bărbați, copii),

”Datul zăpezii” e o activitate mișto, la care și nevestele, copiii și cățeii pot participa. Pe principiul ”the more, the merrier”, dacă ne mobilizăm rapid, spațiul comun e trăibil într-o clipită. Și ne și cunoaștem mai bine (că tot abia răspundem la salut), și ne și distrăm. Și nu mă determinați să îmi doresc să vă îngrop mașinile în zăpadă, pentru purul meu amuzament.

 

Vecina de la 6

Schimb cuşcă de Bucureşti, pe căscat ochii în cuşca altora

În general, tind să îmi înfrânez pornirea de a-mi împărți traiul în alb și negru. Șeful nu e așa de rău dacă reușești să îi descoperi partea umană. Nu e neapărat necesar să emigrezi pentru o viață mai bună căci, vorba aia, nici câinii lor nu au cozi atât de lungi, încât să prospere simigeriile, nici dracul nostru nu poartă doar negru, mai ales pe căldurile astea. Moderația și analiza obiectivă sunt cheia, îmi repet deseori, de câte ori îmi fierbe sângele în vine (azi vorbesc în clișee, după câte văd).

Se întâmplă însă ceva neobișnuit, care îmi scapă de sub control, de ceva vreme. Ori am obosit eu, ori cotidianul meu, cu tot ce ține de el, e din ce în ce mai sordid. Număr orele unei zile în banii pe care pot câştiga muncind. Am senzaţia că dacă stau pe loc, măcar pentru o secundă, am ratat trenul şi rămân în urmă. Mă simt îndobitocită şi sclavă, iar momentul în care pornesc televizorul nu face decât să sporească presiunea. Totul pare să funcţioneze haotic, pe repede înainte, şi nu mai ies din hora asta.

Mă sufocă neputinţa când mi-amintesc cum am muncit pe brânci, preţ de un an, pentru o lucrare de licenţă pe care nu a citit-o nimeni. Frumoasa mea lucrare pe literatură comparată, în care jonglam cu  superbul naturalism al lui Zola şi formula proaspătă a lui Stephen Crane (am o slăbiciune pentru literatura americană), mi-a adus din partea comisiei o singură întrebare „arzătoare”: „Ai terminat engleză-română. De ce te-ai apucat să îţi scrii lucrarea pe un autor francez?” Ştiţi câte texte relevante de gen există în literatura română? Foarte puţine, un număr nesemnificativ pentru gen. Naturalismul în literatură a încăput pe mâna cititorului tocmai prin Emile Zola! Mă așteptam la o discuție aprinsă, pe marginea textului (citisem Zola în original, în condițiile în care eu și franceza nu suntem prieteni buni) și m-am ales cu o întrebare plictisită și trivială. Acela a fost primul şut serios pe care l-am luat, când am realizat cât de puțin relevantă poate fi pasiunea, cât de puțin contează munca efectivă, când blazarea și oportunismul prin rădăcini.

Între timp, indivizi care ar trebui să reprezinte un model de excelență, dau lecții de șmecherie elevilor deja abrutizați și incapabili să facă față vieții de adult, cu centimetrul de educație, subțire ca o pojghiță.

Îmi vine să îmi iau câmpii când mă gândesc că mă frământ încercând să găsesc soluții decente de supraviețuire, în timp ce soarta mea de membru al societății se decide de pe o zi pe alta, din impuls, pe baza unor interese obscure, fără urmă de respect pentru orice principiu de funcționare. Cu alte cuvinte, sunt fraierită pe față și mă bălăcesc în asta, cu stil.

Îmi vine să las totul și să fug când văd că nu dă nimeni doi bani pe munca mea și sunt la cheremul unor tăntici cu veleități de nevestici de mahala (diminutivele iritante sunt intenționate) şi ambiţii de „project manager” (aştept cu interes momentul în care Academia Română îmi va trânti în dicţionar formula asta grotescă).

E 4 şi jumătate dimineaţa şi orice spun pare plin de emfază, nici măcar epuizarea nu îşi mai găseşte o formă decentă. Am hotărât să pun de o schimbare, măcar pentru săptămână, aşa că, doamnelor şi domnilor, în perioada 14-22 iulie 2012, mă declar snoabă. Plec la Nisa peste trei ore, unde voi căsca ochii cu stil, voi scrie, voi savura, îmi voi plimba pantofii cei frumoşi şi voi face ce fac toţi turiştii în Franţa, îmi voi pune mutra de artist şi voi respira cu nesaţ parfumul de lux şi opulenţă al Rivierei Franceze. Poate asta va mai reduce din senzaţia de cobai într-o cuşcă prea mică şi cu stăpâni uituci.

Au revoir!

A.

Hai la vot!

Bună dimineaţa!

V-aţi băut cafeaua şi aţi verificat pagina de Facebook? V-aţi dezmeticit? Ştiu că e cam cald afară şi e duminică, singura zi în care vă puteţi ignora mail-ul pe blackberry, dar e păcat să ratăm ocazia de a ne exercita dreptul la vot. Ne plângem de comunitatea care merge prost, de lipsa de implicare şi de situaţia precară a oraşului. Bucureştiul e o comunitate, în esenţă, şi avem ocazia de a ne exprima punctul de vedere, în calitate de membri ai săi.

Priviţi problema aşa: dacă nu votăm, nu avem dreptul de a comenta de pe margine, de a ne plânge de opţiunile altora şi de politicienii aflaţi la conducere. Dacă vrem să schimbăm niţel lucrurile, trebuie să ne implicăm, măcar preţ de o ştampilă. Documentaţi-vă, gândiţi-vă la problemele pe care vreţi să le vedeţi rezolvate şi luaţi atitudine.

Nu vă pot recomanda pe cine să votaţi din motive evidente, dar vă pot ruga prieteneşte: haideţi să preluăm controlul. Mergeţi la vot.

A.

http://www.bibnat.ro/

Încep cu link-ul zilei, care ar trebui să deschidă uşile către o lume nouă şi fascinantă: Biblioteca Naţională a României. Astăzi este Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. O ocazie excelentă pentru inaugurarea sediului din Bucureşti al Bibliotecii Naţionale a României, într-un spaţiu care a păcălit nişte vizitatori, de dimineaţă, lăsându-le impresia că se află într-un mall. Vastă, proaspătă şi modernă, Biblioteca Naţională pare promiţătoare pentru cititori: 4 săli de lectură mari, 6 săli de conferinţe, o aulă de 400 de locuri, 30.000 de metri pătraţi de spaţiu de depozitare de carte şi 15.000 de metri pătraţi de spaţii multifuncţionale pentru expoziţii, audiţii, librării şi cafenele. (sursa: http://www.realitatea.net)

Site-ul nu a fost încă actualizat cum se cuvine, dar bănuiesc că asta se va întâmpla în curând. Săptămâna asta îmi fac timp şi dau o fugă la bibliotecă, îmi fac abonament şi revin cu detalii. Promit. 🙂

A.

P.s. Ştiaţi că Ziua Internaţională a Cărţii comemorează doi titani ai literaturii universale, născuţi pe 23 aprilie? William Shakespeare, născut acum 448 de ani, şi Miguel de Cervantes, născut acum 465 de ani.