Magia Crăciunului, mall-ul și nebunii

Știu, știu, de Crăciun, fii mai bun șamd! Am pornit de la premisa asta, jur! Am planificat bucuroasă liste și listuțe, cu gândul la fiecare, mai ales că e primul Crăciun în familia prințului consort (emoție și entuziasm, ce să fie, cum să fie, știți și voi). Am făcut cumpărături din timp, din locuri diverse, am evitat cozi, împunsături și comentarii și eram de-a dreptul mândră de mine. Până în momentul în care a trebuit să înfrunt monstrul cu două intrări (Galaxy și Far, parcă): AFI Palace Cotroceni.

***

Încep cu următoarea notă: când din boxe se revarsă melodii umanizatoare și calde, în plin mall, printre magazine care vând o bucată de material sintetic, în petice, gen the colourful sixties, pentru un preț care înseamnă cam jumătate din rata mea de la casă (da, da, la tine mă gândesc, Desigual), nu știu dacă să râd și să gust ironia sau să mă întristez că umanitatea va ajunge în curând la un nivel de superficialitate greu de digerat. Pe asta am constatat-o la Sun Plaza, e drept, dar mi-a rămas înfiptă în minte. E preferabilă muzica de lift, dacă e să mă întrebați pe mine.

Revenind, cum am pus piciorul în mall, prima chestie care mi-a venit în mine a fost giphy”atenție, nu ieșiți din zona protejată. Animale sălbatice periculoase”. Pot să înțeleg de ce angajații ajunseseră la un nivel de saturație, dar de ce ”luna cadourilor” (un clișeu care mi-a ieșit pe nas) transformă consumatorul într-un soi de primată înverșunată nu reușesc să înțeleg. În primul rând, AFI e plin mai tot timpul, deci (aproximativ) aceeași oameni sunt acolo și cu o lună-două înainte și ar putea cumpăra relaxați cadouri, fără să alerge, să se calce în picioare. Și ce era acolo, măiculiță, ce revărsare de oameni, ce îmbulzeală, ca pe vremea știți-voi-cui, când venea mașina cu nu-contează-ce. Și un pic de ostilitate, și ceva priviri încercănate și golite de sentiment. Ajunsesem să cred că în fiecare familie existau cel puțin 4-5 neveste, 6-7 mătuși și o duzină de adolescenți care ”nu fac, mă, sport în haine de la Decathlon, că e penibil, ăștia joacă baschet în sacouri de la Zara” (vorba unui prieten care m-a amuzat teribil).

În al doilea rând, dacă toți oamenii ăștia se îmbulzesc pe 23 (nu vreau să știu ce e pe 24 acolo), mă gândesc eu că nu și-au bătut capul prea mult cu ce ar vrea să pună sub brad (ierarhic sau nu, că e vorba de soacră, de mamă, sau de soră-ta cea alintată, căreia îi faci toate mofturile) și nici nu sunt taman creativi când e vorba de cadouri. Nu e o regulă, am văzut și oameni pregătiți, cu liste, ceva concept pus la punct – aia care merge cu ailaltă, pe care și-o dorea de astă vară – dar înțelegeți la ce mă refer. Apropo de asta, băieții de la Yves Roche, băieți deștepți, au pregătit pentru clienții puturoși și prea leneși să gândească singuri, coșulețe de sărbători care costă mai mult cu câteva zeci de lei, decât dacă și-ar lua produsele articol cu articol, de pe raft. Deștept, nu? Deștept și creativ din partea comerciantului, comod și fără sentiment, din partea clientului.

Dau peste o prietenă în mall (care era de vreo 4-5 ore acolo), o pup și o asaltez bucuroasă cu întrebări, că eram într-o pană de inspirație. Pornim spre Parfois, în căutare de un-ceva-anume-de-care-nu-ești-sigur-până-l-vezi. Mă uit mai atent la ea și realizez că avea o sclipire de nebunie în priviri și că mergea săgeată-din-vitrină-în-vitrină, cu siguranța omului experimentat într-ale căutatului de cadouri, dar ușor maniacală (Alexandra, dear, mi-ai fost de ajutor 100%, dar mi s-a făcut un pic frică de tine, pentru o secundă). Și mă uit în jur și văd aceeași febrilitate maniacală și așa mă cuprinde o tristețe fără legătură cu bucuria sărbătorilor și un soi de detașare, de îmi venea să fug de acolo și să las baltă căutările. Cărți pentru toată lumea, fraților, cărți pentru toată lumea! La capitolul ăsta, știu ce să vă recomand, am tot soiul de idei, vă scutesc de inumana panică a mall-ului-de-sărbători, plus că tot timpul pierdut și frecușul nervos vor dispărea.

Apropo de cărți, țin să zic asta, altfel îmi stau mie sărbătorile în gât: dragă Cărturești, că ai prețuri semnificativ mai mari decât ce găsesc prin alte librării știu și pot accepta în anumite condiții (când e vorba de titluri pe care nu le găsesc în altă parte). Dar o cană de tablă emailată de 65 de lei (650 de mii de lei vechi) e o formă ostentativă de a spune: ”Dragi consumatori, mizăm pe lipsa voastră de discernământ și vă vindem toate prostiile pământului la suprapreț, pentru ca voi, în snobismul vostru naiv, să le oferiți cu mândrie că-s de la Cărturești”.

Așa că, dragi cumpărători, și o pereche de șosete dacă le cumpărați celor care vi-s dragi,giphy (1) relevante sunt gestul și gândul. Și mementourile pe mobil, când auziți prin august pe cineva zicând ”ah, ce mișto e pisica asta din pluș cu intrare HDMI, care curăță scamele de pe hainele scumpe și proaste de la Mango”, să o comandați de pe net, în loc să vă ceară Cărturești 240 de lei pe ea, pe 24 decembrie. Oricât de mult le evit în genere, voi apela acum la un clișeu: esența cadoului nu este ce cumperi, ci ce înseamnă pentru cel care îl primește. Dacă își dorește cu ardoare un obiect ieftin, dar care îi face viața cu un centimetru mai bună sau dacă îi hrăniți o pasiune pe care și-o cultivă, va fi de 100 de ori mai fericit decât dacă alergați ca găinile fără cap, prin mall, pe 24 decembrie (ca mine, parțial). Cu alte cuvinte, cel mai bun cadou de Crăciun e să fim atenți la și cu cei dragi, tot restul anului, și o să avem zeci de indicii care ne scutesc de agonia lui AFI.

Alde Banciu vă salută și vă urează ce își urează și ei: să mâncați fără să vă îngrășați, să dormiți pe săturate și să râdeți mult de tot, de sărbători.

P.s. apropo de cadouri, mi-au plăcut ideile avețișiperoz, în materie de împachetat. Mersi, Liana!

Publicitate

De Crăciun, fii mai bun, fii mai puțin blazat

2013 a fost anul nebuniilor, nebunilor, situaţiilor neverosimile, protestelor, evenimentelor culturale memorabile şi cărţilor bune. Şi 2012. Şi 2011. Dacă privesc lucrurile în perspectivă, realizez că nu anii diferă între ei, ci percepţia noastră de hamali obosiţi, sătui de muncă în van, bullshit şi „speranţa unui an mai bun”. În condiţiile astea, propun să facem o schimbare la anul. Să nu iertăm nimic. Doar cărţi bune, doar programe de televiziune şi articole care ne oferă şi altceva decât circ ieftin şi dezinformare, doar decizii asumate, bazate pe logică şi documentare, nu pe mofturi de moment şi afect, doar oameni politici care ne plac pentru că ştim ce au făcut bun, nu pentru că ne-a fost lene să gândim şi l-am ales pe cel cu dinţii cei mai albi şi zâmbetul cel mai puţin parşiv (acuşi pică toamna 2014 peste noi şi va ploua din nou cu promisiuni şi găuri în discernământ mari cât gropile din asfalt).

Propun să dormim, să mâncăm (cu moderaţie că nu pleacă mâncarea nicăieri), să nu asaltăm supermarketurile ca şi cum ar veni apocalipsa zombie (mutare oricum inutilă, dacă nu v-aţi cumpărat cuţite de bucătărie în plus şi vreo suliţă sau două, să fie acolo) şi să ne tragem sufletele zilele astea, fără să asaltăm Facebook-ul cu urări fără strop de suflet, cu pozici idioţele cu brăduleţi fotoşopaţi, Moş Crăciuni enervant de roşii şi de durdulii, cozonaci şi sarmale. Toată lumea le are în casă, arată aproximativ la fel, au aproximativ acelaşi gust şi transformă Facebook-ul într-un şir interminabil de platitudini. Acum, nu mă urâţi că stric bucuria Crăciunului, ci întrebaţi-vă mai bine când a fost ultima oară când aţi bătut la uşa unui prieten şi l-aţi colindat din toată inima (urechea muzicală se trece cu vederea în circumstanţele date).

Mai propun să nu asaltăm mall-urile de sărbători şi să ieşim afară, să nu părăsim un spaţiu închis, pentru alt spaţiu închis, cu lumina aia sinistră şi iarna artificială. Să ieşim afară şi să dăm în mintea copiilor – s-au deschis patinoarele din oraş – aşa cum nu avem curajul să facem în timpul anului, pentru că e ridicol şi ne e teamă de ce o să creadă lumea. Să lăsăm deoparte sms-urile anuale cu blazatul „Fie ca…”, să punem mâna pe telefon şi să îi sunăm pe cei de care ne pasă suficient încât să rupem 5 minute din timpul nostru preţios, jucând Candy Crush Saga pe ascuns – să nu afle lumea de pe Facebook ce obicei ruşinos, dar addictive avem.

Şi, dacă nu am fost suficient de convingătoare, poate următorul scenariu vă va determina să luaţi o pauză de la virtual, artificial, MamaSkypemall, laptop, SMS şi tag-uri idioate pe Facebook (am ajuns să fac alergie la ele). Familia mea trăieşte silită de circumstanţe la  vreo 2000 de kilometri distanţă de mine, de câţiva ani buni. Suntem conectaţi, e drept, pentru că acum comunicaţiile sunt posibile sub o mie de forme la îndemână, şi ne vizităm cât putem de mult, trecând de fiecare dată prin acelaşi dulce chin: ne ia câteva zile să ne reobişnuim unii cu ceilalţi, defulăm frustrările acumulate în atâtea luni de distanţă şi, când s-a restabilit armonia şi ne e cald şi bine, gata vacanţa. Cineva trebuie să plece acasă. Care e acasă, dar e un acasă incomplet fără ceilalţi. Anul acesta facem Crăciunul pe skype, pentru că nu s-a putut altfel, de data asta. Abia aştept să îi văd şi o să mă plimb cu laptopul în braţe prin casă, să le arăt bradul, sarmalele, pisica, mătuşa din ţară, hainele pe care le port de revelion (nu pot să ratez ocazia de a trăncăni cu mama despre haine, gusturi, potriviri, chit că ajungem să ne ciondănim pe culori şi mofturi – şi ce dragi îmi mai sunt ciondănelile astea!) Totuşi, nu pot să nu scrâşnesc din dinţi cu ciudă că ai mei au trebuit să plece din ţară, pentru că în Moldova se face foamea pe capete, din cauza unui sistem idiot şi nu mă pot abţine să îi judec pe cei care pot face o mie de lucruri pe care noi nu le putem face şi care se complac în lenea virtuală, pentru că e timp pentru toate. E subiectiv şi nu neapărat general valabil ce zic, dar se întâmplă şi doare.

Aşa că, vă zic, nu rataţi nimic. Nu rataţi îmbrăţişări, prieteni, familie, cadouri sub brad. Nu rataţi decizii isteţe care să vă facă viaţa mai bună nu doar pe moment, ci pe termen lung. Nu lăsaţi apatia şi lenea intelectuală să vă mănânce bucuria de a trăi.

Trag linii şi o ţin în pilde acum, pentru că de revelion o să fiu ocupată să îmi fac promisiuni pentru 2014: să mă las de fumat, să mă apuc de sport, să scriu mai mult, să citesc mai mult, să îmi văd familia mai des, să nu ratez niciun moment memorabil, să cumpăr cadouri mişto pentru prietenii mei, să votez cu cap, să ies în stradă, dacă e nevoie, şi să ignor blazaţii. Sper să mă ţin de promisiuni.

Ceea ce vă recomand şi vouă.

Sărbători fericite. Mămuc şi Luţ, mi-e dor crunt de voi, pe toate canalele!

P.s. Fotografia e o captură de ecran, făcută în timpul uneia dintre zecile de sesiuni de skype de anul ăsta. E neclară, dar  e caldă și mi-e dragă.

A.