Love Building, umor proaspăt și amor șchiopătând

Am câteva restanțe de dat pe acolade, în secțiunea povești de spus, plus o promisiune de respectat, față de un prieten, așa că, doamnelor și domnilor, am revenit să vă povestesc cum a fost la Noaptea Albă a Filmului Românesc și la producția Love Building.

Să începem cu începutul. Dacă mulțimea pestriță nu vă intră în gusturi și preferați o formulă ceva mai discretă, Noaptea Albă a Filmului Românesc nu e cea mai bună alegere. Dacă, pe de altă parte, aveți poftă să vă pierdeți printre oameni, să trageți cu ochiul la actori și regizori care se plimbă relaxați de la un cinematograf la altul și văd filmele cot la cot cu publicul, acest eveniment este momentul potrivit pentru un pic de pauză, de mai dă-o încolo de rutină, și de filme, neică. Filme românești multe, vechi și proaspete, drame de export (pentru urși, Cannes și ”ai văzut? Poziția copilului a fost propus pentru Oscar!”) și comedii care încearcă să schimbe tonul cinematografiei românești. Avem di tăti. Anul trecut, am aplaudat la Despre oameni și melci, la 3 dimineața, și v-am povestit despre asta, aici.

Anul acesta, am ales Love Building, o comedie românească lansată în 2013, în regia luvbuildingIuliei Rugină. Pe producătorii-actori îi știți: Alexandru Papadopol (care mi-a recâștigat respectul ca actor, cu această reîntoarcere, după ani de zile în care i-am ignorat aparițiile în serialele MediaPro), Dragoș Bucur (da, știu, să oftăm în liniște, deci) și Dorian Boguță (căruia i-am savurat accentul discret – just a hint). Partea distractivă urmează acum: ceilalți 30 de actori sunt debutanți, de la Actoriedefilm.ro, proiect inițiat de Alexandru Papadopol, Dragoș Bugur și Dorian Boguță, în martie 2010. Am auzit păreri conform cărora, stângăciile proaspeților actori erau cam prea evidente și că interpretarea a fost artificială. Am văzut lucrurile un pic diferit și taman  acesta este motivul pentru care, cu toată inima, recomand Love Building: stângăciile celor 30 de actori s-au potrivit ca o mănușă subiectului, personajelor, cadrelor de mockumentary și intenției de a produce un film lipsit de dramatism teatral, cât mai apropiat de public care sigur a auzit în viața reală, pe la prieteni, măcar una dintre poveștile de pe ecran (să nu zic că le-a trăit pe pielea proprie).

Povestea e simplă: un proiect de tip training camp cu perechi ale căror relații scârțâie. Trei specialiști (la rândul lor, taxați de dileme, complexe și frustrări proprii). Perechile se înscriu în acest proiect pentru a-și redescoperi dragostea, impulsul inițial care i-a determinat să se aleagă. M-a distrat teribil stilul telegrafic în care sunt prezentate cuplurile, la început, cu tot cu meteahna principală care le distruge relația, așa cum m-au amuzat și reacțiile din sală, când mai scăpa câte un spectator vreo insultă printre dinți, ori câte un comentariu (Love Building naște fără prea mare efort empatie și solidarități impulsive). Lucrurile iau o turnură nefericită când organizatorul acestei tabere de recuperare intervine în procesul de ”vindecare”, cu un artificiu mediatic (fără spoiler), dând peste cap eforturile celor trei terapeuți. ”A fost o dată ca niciodată, o prințesă foarte frumoasă. Toți prinții o iubeau. Când s-a făcut mare, a găsit un prinț de care s-a îndrăgostit și ea. Și s-au căsătorit și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Hai, mă, să fim serioși.”  De aici, totul se duce la vale: două înșelări, șapte incompatibilități, o impotență slash frigiditate ș.a.m.d., înseamnă o mână de scenarii pe care le-ați mai văzut, inclusiv (culmea culmilor) un domn simpatic care își aduce amanta în tabără, să își refacă relația.

foto 3Ce mi-a plăcut foarte mult: Love Building s-a scuturat cu eleganță de rețetele de comedie perdante, din ultimii ani, nu a pus miză pe vulgaritate, nu a pus miză pe prostia boborului, fie el pe ecran sau în sală (cu tot respectul, umor de Las Fierbinți și de Nașa, mă lasă rece). Scenariul a fost bine pus la punct, iar replicile mi-au amintit de conversații auzite, povești spuse pe Facebook, la bere, la țigară, la mica bârfă de cafea. Am simțit picătura de comedie hollywoodiană, dozată impecabil, fără a priva filmul de parfumul local, ”de aici”. Excelent montaj, alternând între testimonialele în alb-negru și firul poveștii, între varianta ei și varianta lui. M-a uns pe suflet premisa ”nimeni nu e perfect”, pe baza căreia cei trei terapeuți ajung în niște situații de tot râsul – Dorian Boguță povestind cu stângăcie despre escapada amoroasă neobișnuită a consoartei și verificându-i profilul de Facebook, Dragoș Bucur și Dorian Boguță în scena cu miștourile de familie, Alexandru Papadopol, întrebând inocent ”Par homosexual?”. Delicios, delicios! Am apreciat faptul că dintre două variante posibile de final, Love Building a ales-o pe a treia. Nu a încheiat în mod facil cu ”și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, nu a dat verdicte în situații în care publicul mai mult ca sigur a făcut-o, ci a păstrat fâșia de gri, mult mai apropiată de viața reală, lăsând loc de interpretare. Uman, cald și lipsit de fasoane.

La final, când de prin sală s-au ridicat actorii și regizoarea și s-au prezentat la apel pentru aplauzele publicului, mă întrebam cât de tare s-or fi distrat ei în timpul proiecției, auzind comentariile vecinilor de scaun. Și mie mi-a scăpat un ”Boule!” printre dinți, la un moment dat. Deh, Love Building mai face și asta pe deasupra: îți amintește de vreo alegere amoroasă dictată exclusiv de hormoni și te pune să te uiți la tine din afară și să îți zici ”pfui! Ce am avut în cap, Doamne!”

V-am pupat și ne vedem în toamna asta peste tot, la cinema, la teatru, la protest și la bere!

A.

Surse foto: www. actoriedefilm.ro, www.cinemagia.ro

Publicitate

De Crăciun, cumpărăm lucruri rafinate din benzinării

Ştiu că nu am mai scris de multă vreme. Am vreo 4-5 ciorne pe care nu am ajuns să le public. Aveam o groază de lucruri să vă povestesc şi scopul acolade era acela de a vă face poftă de lucruri, locuri şi oameni buni, dar nu mă pot abţine! „Bună, sunt Dragoş Bucur şi când vreau să cumpăr ceva rafinat pentru nevasta mea, mă duc la benzinăria icsulescu.” Redarea nu excelează în acurateţe şi denumirea benzinăriei este irelevantă pentru subiect, dar serios, serios? Dragoş Bucur îi face Danei surprize rafinate din benzinărie? Hhhmm, stai să mă gândesc. Actorul tânăr şi respectat de publicul inteligent, iubitor de filme bune, se întoarce seara, obosit, de la filmări. Îi pâlpâie un beculeţ pe bord – e cazul să pună nişte benzină. Ce-şi zice omul: dacă tot am intrat, ia să caut eu ceva rafinat, cadou pentru nevastă-mea. Fii atent, ce treabă! Ca să nu mai spun că am auzit reclama asta pe un post de radio deştept, plin de oameni deştepţi, pentru oameni deştepţi care, din acest moment, vor face ce? Vor renunţa la efortul de imaginaţie, ce să mai, nici măcar pentru o rezervare la un restaurant cochet nu îşi vor bate capul, ci vor intra frumos în benzinărie, vor cumpăra nişte soluţie pentru parbriz şi, eventual, un obiect din seria „limitată”  de cadouri rafinate? Când am văzut-o pe Mirabela Dauer vânzându-mi tigaia dry cooker, mi-am zis „lasă, oricum, în ultimii ani, îmbrăţişase cu aşa o poftă băncuţa din faţa porţii Acasă TV, încât aşteptările mele sunt reduse „. Când i-am văzut pe Stela Popescu şi pe Alexandru Arşinel, cu tanti cum-o-cheamă, fredonând obsesiv „Farmacia inimii, etc etc – cântaţi cu mine, mai departe”, am zis că deh, pensiile actorilor  sunt atât de mici, încât pot trece cu vederea aşa o bâlbă (măcar nu vând cârnaţi, tigăi şi alte nebunii). Dar, domnilor, cu Dragoş Bucur ce aţi avut? Îl vrem pe înapoi! Şi postul ăla snob de radio, pentru care îmi sare lumea în cap că nu îl ascult cum se cuvine, cum consideră că funcţionează treaba cu publicitatea proastă şi stridentă?

Mănânc publicitate pe pâine, pot să înţeleg nevoia de a asocia o marcă unei anumite figuri reprezentative pentru un grup-ţintă de consumatori, pot să înţeleg noţiunea de endorsement. Dar, serios? Oamenii inteligenţi cărora li se adresează actorul român ori vor râde pe burtă, ori îşi vor aminti de unde să cumpere ceva rapid pentru că, după 6-7 ani de mariaj, mai uită când e ziua nevestei („şi aşa toacă toţi banii de pe cardul ăla amărât!”) Oricum aş da-o, nu e bine. Ori se duce naibii instituţia publicităţii, ori cea a căsătoriei. Care rău e mai rău?

Gata, m-am răcorit. Promit să revin cu o postare ceva mai blândă , cu bunătăţi de Crăciun (am nişte vorbe noi şi bune despre Orwell, Ada Milea, Faust, un serial nou care m-a prins taare: Shameless) ş.a.m.d.

Să fiţi cuminţi

A.