Facebook: Trei cruci, maică, și un check-in pe platforma socială a secolului

Am inerția mare. Nu e un lucru cu care să mă laud sau de care să mă plâng, ci un simplu fapt. Facebook are 10 ani, eu mi-am făcut cont abia pe 9 iulie 2008, după o ieșire din țară (printre primele, între timp am prins gust și cheltui cu încăpățânare banii de mobilă de bucătărie pe o escapadă aiurea, în fiecare an – scuze, mama).  În acest interval, s-au întâmplat o mie de lucruri, prin curţi proprii şi pe afară: mersul lumii, regimuri politice, mișcări sociale, modă, mofturi, crize și miracole. Facebook le-a găzduit răbdător pe toate și și-a luat partea leului – ne-a legat iremediabil de check-in, what’s on your mind, feeling…, like and share, cu tot cu promoţiile, aplicaţiile invazive şi sugestiile suspecte, de pagini şi păginuţe inutile.

Iubit sau nu, dezbătut şi criticat din toate direcţiile, fără doar şi poate, Facebook este un fenomen social remarcabil. Mai dichisit decât precedesorul său sărăcios, Hi5, Facebook şi-a câştigat treptat poziţia de martor omniprezent al tuturor momentelor relevante, individuale sau globale, substituind cu brio un braţ de forme de comunicare tradiţionale – jurnalul, scrisoarea, telegrama, ba aş îndrăzni să spun că şi presa şi-a cam luat bobârnace de la platforma socială, pe care informaţiile „la cald” circulă cu o viteză uluitoare. Cel mai apropiat exemplu care îmi vine în minte este cel al protestelor din toamnă, moment în care televiziunile au cam sfeclit-o, iar informaţiile necizelate şi (esențial!) necenzurate, transmise pe loc, cu tot cu doza de dramatism venită la pachet cu impulsurile de moment, au împânzit paginile de Facebook. Plus faptul că funcționează ca un instrument de filtrare a informațiilor cu care vrei să intri în contact, când deschizi ochii, dimineața. Niciun formator de opinie decent, indiferent din ce domeniu, nu este lipsit de o pagină de Facebook și de opțiunea ”like & share”, pentru cine are chef și poftă să ia o opinie și să o dea mai departe. Mai eficient decât statusul de mess, mass mail sau împrumutatul offline al cărților, revistelor și ziarelor. Mai ieftin decât un apel telefonic, într-o lume wifi.

O fi bine? O fi rău? Lista de pro şi contra e lungă cât o zi de post. Detractorii ar putea invoca răsdiscutatul subiect al supraexpunerii vieții private. De la copii, căței, mâncare și haine noi, până la gusturi personale, alegeri de viață (vezi cele 9 opțiuni de bifat, când e vorba de starea civilă și iubirea biblică față de aproapele) și opțiuni religioase, politice, spirituale, Facebook oferă fiecărui individ spațiu de manifestare și încă un lucru esențial, detaliul care schimbă regulile sociale ale jocului: un public virtual fidel, selectabil, organizabil și eliminabil. Plus o singură opțiune de expresie a acordului: sfântul like. Nu pot decât să îmi scot pălăria în faţa creatorilor săi, care, în ciuda discuţiilor vechi de când e Facebook-ul, au refuzat să introducă butonul dislike, atât de politically incorrect, negativist şi degrabă de sânge vărsătoriu. Facebook e politicos, prietenos şi primitor, atent cu utilizatorii săi, dar şi generator de dependenţe puerile pe alocuri (să arunce piatra cine nu a picat măcar o dată în capcana unui joculeţ ridicol, atractiv şi consumator de timpi aparent morţi, dar pe care i-am fi putut folosi pentru lucruri ceva mai … isteţe), de dorinţa constantă de a primi confirmări cantitative, sub formă de like-uri şi comentarii, şi de dorinţa de a fi mereu prezent, de a spune ceva constant: unde eşti, cu cine eşti, ce se întâmplă acolo, cât de bine/rău/memorabil/iritant/adorabil/nemaivăzut e (aş vrea, din curiozitate, să număr Turnurile din Pisa din albumele urcate pe Facebook, la nivel global, cam câte milioane or fi?). Asta face Facebook mai bine decât orice platformă de socializare de până acum: oferă utilizatorilor spaţiul perfect unde se pot simţi constant prezenţi, relevanţi, urmăriţi şi importanţi. E bine să fii relevant şi prezent, e rău când uiţi că relevanţa şi prezenţa se bazează pe fondul fără de care forma este o cochilie goală. Într-un context complet separat, Titu Maiorescu susţinea de simplu şi elegant (citat probabil de vreo câteva sute de ori, pe Facebook): „forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. ” Contextul pomenit era cel al sistemului de învăţământ, iar Facebook-ul, deşi un canal util şi utilizabil, nu respectă întru totul definiţia unui mijloc puternic de cultură. Principiul, pe de altă parte, este esenţialmente acelaşi.

A alege o tabără ori alta, pe cea a celor care se prefac că Facebook e un fel de ‘ptiu, Necuratule, aşa cum era televizorul cu vreo 80 de ani în urmă (apropo, prima transmisie televizată, în SUA, unde industria audiovizualului este un fel de Dumnezeu al televiziunilor din toată lumea, a avut loc pe 2 iulie 1928), ori pe cea a dependenţilor care l-au transformat într-un cult şi nu se pot spăla pe dinţi fără acordul publicului nu e o idee taman înţeleaptă. Ca în mai toate crizele şi tendinţele înnebunitoare ale istoriei umanităţii, adevărul este undeva la mijloc, în opţiunea de a trata Facebook aşa cum merită, ca pe un instrument isteţ (uneori cam prea isteţ) de comunicare, promovare şi publicitate, ca pe un motor de căutare (de când aştept momentul în care pot să dau search pe Facebook după informaţii, nu doar după oameni şi pagini) şi librărie uriaşă de informaţii din toate zonele posibile şi imposibile. E tentant pentru oricine să îşi facă de cap şi să îşi testeze limitele intimităţii pe Facebook (unii le testează şi pe cele ale gramaticii limbii române, dar discuţia despre păcatele pălăvrăgelii online rămâne pe altă dată). În continuare, Facebook este cea mai sigură formă de expunere personală, comparativ cu altele mai mult sau mai puţin legale sau decente. Citisem undeva că în fotografiile de profil de pe Facebook, suntem cu 30% mai sexy decât în viața reală (random, I know). În mare, aceeași regulă se aplică și cu viețile de pe Facebook, care sunt, uneori, cu vreo 30% mai interesante sau măcar mai colorate, decât viața reală. Pentru că FB ne îngăduie să ne „cosmetizăm” vieţile și ne tolerează orgoliile mai mari ori mai mici.

Dacă în 10 ani, Facebook s-a maturizat și ne-a învățat gusturile și parolele, zic că ar cam fi cazul să ne fi maturizat și noi, utilizatorii frecvenți, dependenții, stalker-ii, voyeurii și troll-ii (neasimilat în limba română, arată ca naiba, dar îl pot articula doar așa) și să ne tratăm jucăria cu ceva mai multă grijă și discernământ. Nu de alta, dar ajungem fix ca în bancul cu cei doi programatori: ”-Nene, ninge.” ”-Bagă link.”

Hai, la mulți ani, nene Facebook! Salvează lumea, când poți, și las-o mai moale cu sugestiile de aplicații și site-uri de reduceri, că ne supărăm și nu e bine.

A.

P.s. Foto 2 e prima fotografie încărcată solo pe pagina mea de FB, în 2008, cu următorul comentariu: ”Evident, nu m-am putut abtine! Combinatii, asortari, trinkets and clothes, shoes! Dumnezeule! Shoes!”, printr-un magazin din Bratislava, parcă. Eram în culmea extazului online. 4 like-uri și un teanc de comentarii vag porcoase, mai târziu. Amu sunt selectivă, creativă, mofturoasă și dependentă. Să-mi fie de bine!