Aventurile unui scrib la IDC: Atelierul de creaţie

Dacă tot mi-am suflecat mânecile şi m-am pus pe treabă, în spiritul IDC (tre’ să scoatem scriitorii la lumină), am zis că acest măzgălitor de pergament trebuie să treacă şi prin experienţa atelierului de creaţie. Adică io. Adică să mă duc şi  să aflu chestii interesante despre munca unui scriitor (ce, cum, unde, cât :D) şi, pe deasupra, să încerc şi eu să leg un text narativ decent şi coerent, pentru amuzamentul adunării. Zis şi făcut.

Astăzi am petrecut aproximativ 5 ore fascinante, în compania Monicăi Ramirez (omul care a aduce lecţia), a lui Ciprian Burcovschi (Adlittera, omul care aduce evenimentul) şi a celor 7 nedumeriţi, pe ale căror feţe am văzut panica, la început (Doamnee, mă pune să scriu. Şi să citesc. Cu voce tare!). Nici nu ştiu cu ce să încep! Cu energia şi şarmul Monicăi Ramirez? Dacă toţi profesorii mei de la Universitate ar fi fost la fel de „user-friendly”, astăzi aş fi fost doctor în istoria limbii engleze şi în literatură comparată. Am, în mod cert, o slăbiciune pentru oamenii implicaţi până peste cap în lucrurile pe care le fac şi care pot explica sau povesti cu patos despre pasiunea care îi consumă. Am ascultat cu gura căscată, am luat şi notiţe (nu râdeţi de mine, am fost o elevă conştiincioasă până la ultima suflare), aproape că am crezut că I can do it, too. Aici intervine darul doamnei Ramirez de a ne convinge că, dacă vrem din toată inima şi punem şi osul la treabă, există şanse să devenim scriitori.

A urmat partea cea mai distractivă: să te ţii Banciule că tre’ să nască minţişoara ta de scrib un personaaaj, care să fie viu şi să stârnească auditoriul să vrea mai mult. Şi, apoi, să îi dai un ghiont personajului tău să interacţioneze cu lumea din jur – celelalte personaje, decorul, recuzita. Personajul tău trebuie să evolueze şi să faci în aşa fel încât cititorul, criticul tău decisiv (te place, te citeşte. Nu te place, te paşte talpa dulapului, pe post de suport), să nu-ţi mai lase volumul din mână. Acum vine partea cea mai distractivă: după ce mi-am ros unghiile, am băgat cafea în mine de-mi curgea sângele prin vene în ritm de Janelle Monae, am schimbat două pixuri (unul scria prea repede, unul scria prea încet, unul scârţâia ca toţi dracii, celălalt aluneca), am produs şi text narativ. Şi l-am citit tare. Da, da, eu. Şi nu s-au deschis cerurile, am scăpat cu viaţă (cică, zic nişte filosofi şi vreo trei psihologi britanici, evident, cel mai mare duşman al omului este el însuşi – mai o frică, mai o frustrare, astfel panica-i gata). Mi-a făcut mare plăcere să mă citesc cu voce tare, cu intonaţie şi să savurez supriza textelor din jur. Mi-a făcut mare plăcere, deşi a fost de 10 ori mai greu, să fac schimb de personaje cu fata de lângă mine şi să scriu despre al ei, la persoana I. Mi-a făcut plăcere să îmi petrec după-amiaza scriind, citind, discutând, jumulind cuvintele cu poftă şi făcând ghemotoace din ele.

Până la încheierea Incubatorului de Condeie, weekend-urile vor aduce ateliere de creaţie. Încercaţi măcar unul. Nu există efecte secundare. Cauzează doar poftă de citit şi de scris. Face bine „la imaginaţie”.

A.

Publicitate

Incubatorul de condeie o duce bine, mulţumesc!

A început distracţia! Suntem în plin eveniment, se trimit lucrări, tot românul e poet şi prozator. Pentru cine are poftă să îşi exerseze stiloul/pixul/Word-ul (cel mai probabil), weekend-urile astea, lumea se strânge la atelierele de creaţie şi, alături de Monica Ramirez, lasă, pentru câteva ore, cotidianul deoparte (griji, rate, muncă, sistem, mai adăugaţi voi ce ştiţi că ne macină în fiecare zi) şi se apucă de scris. Unii mai timid, alţii cu mai multă îndrăzneală, toţi s-au strâns cu acelaşi gând: să scrie.

Haideţi, fraţilor, puneţi mâna şi scrieţi şi, dacă aţi făcut-o deja, fără a publica, trimiteţi. Mergeţi la Atelierele de creaţie şi lăsaţi sistemul în pace, măcar pentru o clipă. Bucuraţi-vă de energia doamnei Ramirez şi lăsaţi-vă imaginaţia să zburde (o primă provocare: ajutaţi-mă să înlocuiesc clişeul imaginaţiei care zburdă, cu ceva mai proaspăt, mai viu). Găsiţi aici toate detaliile de care aveţi nevoie

Poate, aşa cresc şansele de a mai descoperi şi alte talente decât „factorul x”, „vocea PROTV-ului” şi altele pe măsura lor: mondene, facile. Nu mă înţelegeţi greşit, divertismentul are şi el rolul lui. La fel şi presa de scandal, dar nu e suficient. Nu e suficient şi nu e normal să ajungem în punctul în care mondenul devine regula. Dacă stau de vorbă cu oameni educaţi, cu o brumă de cultură generală, un număr supărător de mare de indivizi nu au habar că s-a mai scris literatură română de la optzecistul Cărtărescu încoace.

Ştiaţi că ed. Polirom publică de ani de zile, în colecţia Ego, scriitori români tineri şi foarte buni? Dar că Ioan Slavici are doi stră-strănepoţi excepţionali, ştiaţi? Filip Florian, ale cărui volume „Degete mici” şi „Zilele regelui” (my personal favourite) au fost traduse pentru publicarea în Europa şi în State, e cerebral şi fascinant, ne oferă romanul pe care nu îl putem lăsa din mână, prinşi de poveste, de detalii, de sobrietatea tonului, de lumea care ne învăluie pagină cu pagină. Fratele său mai mic, Matei Florian, e zburdalnic şi plin de zvâc, iar „Şi Hams şi Regretel” este o plimbare pe care nu cred că am mai făcut-o aşa, de la Visul unei nopţi de vară, încoace. Aaaaa, să nu uit, tot din categoria „ştiaţi că” face parte şi faptul că cei doi Florieni au scris un admirabil roman la 4 mâini, „Băiuţeii” (2006), care te plimbă printr-un Bucureşti comunist, văzut prin ochii unor copii, o lume nouă prinzând viaţă (simboluri, personaje care populează imaginaţia şi vieţile lor), sub ochii tăi, cititorule.

Pornisem de la o idee şi am ajuns pe câmpii. Pornisem de la ideea că există un Incubatorul de condeie, încercând să demonstrez posibililor sceptici că se mai scrie literatură excelentă şi sperând să îi stârnesc pe cei care simt că ar putea scoate cuvânt cu forţă şi din piatră seacă. L-am întrebat despre mersul evenimentului, pe organizator, domnul Ciprian Burcovschi, un stimabil entuziast care s-ar lua la trântă şi cu toate divinităţile disponibile (I am being politically correct, ca BBC-ul), dacă asta l-ar ajuta să schimbe lumea măcar puţin. Cel mai simplu mi-e să citez: „Aşteptăm avalanşa de după 1 oct. vine lumea la şcoală. încep facultăţile. mediatizare bună, parteneri pentru cauză, monica ramirez brici, primul atelier 2011 – experienţe la superlativ.” Mi-a scris pe fugă între nu patru, ci patru, şase, opt chestii de făcut şi aş putea pune pariu că zâmbea şi cu ochii, în timp ce-mi răspundea.

Literatura se întâmplă în continuare. Nu s-a oprit în liceu, la admitere, în manuale. Există, se scrie şi se citeşte (dovadă, exemplul Florienilor de mai sus). Haideţi la Ateliere, citiţi o carte, scrieţi ceva, ştergeţi şi scrieţi din nou. Creierul se va face mare şi voi veţi fi nişte indivizi mai buni 🙂

A.