They call me the grammar nazi

De ceva vreme, îmi prind urechile în aproximativ aceleaşi polemici cu inginerimea română, şi nu numai: (ei) norma e generată de utilizare (este, cum îi zice? user-generated, dacă vă sună cunoscut), aşa că nu ar trebui să fiu atât de inflexibilă. Cu alte cuvinte, dacă 22 de milioane de români spun „să aibe„, „să aivă” ori deja celebrul „cartea care am citit-o”, în mod logic, utilizarea  incorectă se transformă în normă. Am auzit inclusiv replica incredibil de enervantă: „Nu spuneaţi voi, lingviştii, că limba e un organism viu?” sau, preferata mea, „Înţelegi ce zic? Ce mai contează cum o zic?” (da,  am auzit varianta „ce mai contează”, în loc de forma corectă „de ce mai contează”) (eu) De unde scoateţi enormităţile astea, fraţilor?

Buun, să o luăm metodic, povestea cu limba – organism viu – se referă la dinamica vocabularului care, în mod logic, trebuie să ţină pasul cu progresul omenirii (asta se aplică pentru toate limbile, nu doar pentru limba română). Mijloacele interne (compunerea, derivarea) şi introducerea neologismelor (în special în cazul jargonului profesional – vezi anglicismele introduse în domeniul IT) sunt, într-adevăr dinamice şi, automat, destul de greu de controlat şi de cuantificat (aştept cu mare interes o reeditare a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române).

Pe de altă parte, morfologia şi sintaxa sunt o altă mâncare de peşte. În această privinţă, gramatica limbii române are muzicalitatea unui algoritm bine pus la punct. Regulile gramaticale au logică, iar structura limbii, aşa cum o ştim ne oferă libertatea de exprimare de care avem nevoie, chit că aţi putea avea impresia că vă îngrădeşte. Da, e drept, din acest punct de vedere, limba engleză e mai aerisită, parcă mai puţin restrictivă, dar, credeţi-mă, limba română este un instrument excelent, dacă aveţi puţină răbdare să înţelegeţi regulile de bază.

Trec peste ce auziţi de obicei – „identitate naţională”, „moştenire culturală” şi alte formulări preţioase asemănătoare (nu mai puţin adevărate). Haideţi să gândim logic. Planeta asta are aproximativ 6 miliarde de locuitori. Coeficientul e inteligenţă nu creşte progresiv, o dată cu numărul de locuitori, deci avem o problemă. Suntem prea mulţi şi nu ne permitem să fim proşti. Cu cât sporim nivelul de educaţie, cu atât cresc şansele de supravieţuire ca specie. Învăţarea şi utilizarea corectă a limbii materne, precum şi/sau a unei/unor limbi străine, reprezintă un criteriu relevant de evaluare, când e vorba de nivelul de educaţie al indivizilor şi de capacitatea lor de a acumula, procesa şi reda informaţie cu acurateţe.

Cu alte cuvinte, dragii mei ingineri, dragii mei utilizatori de mijloace de socializare virtuală, dragii mei consumatori de televiziune, nu durează foarte mult să fiţi desueţi, să scrieţi cuvintele întregi, să respectaţi regulile de bază şi, dacă vă scapă, să le căutaţi într-o gramatică, eventual, dacă se poate, să folosiţi şi diacritice (acceptate şi utilizate în orice sistem de operare, pe orice platformă – nu aveţi nicio scuză). Dacă vă ajută cu ceva, puteţi considera că o limbă română curată şi elegantă este o chestiune de stil. 😉

Închei într-o notă relativ similară, cu un filmuleţ descoperit întâmplător. Abordând un ton mai puţin dramatic, are şi sistemul de învăţământ o parte din vină pentru masacrul gramatical la care asist de ceva vreme. Gramatica limbii române arată din ce în ce mai mult a curs opţional, în programa şcolară.

Vă rog să ignoraţi subtitrarea proastă. Din păcate, nu am găsit o versiune cu o subtitrare mai bună, sau fără subtitrare.

P.s. utilizarea limbii engleze pentru titlu este un pamflet şi trebuie tratată ca atare. 😀

A.

Publicitate