Emmy 2012: Deschid casa de pariuri. Sectiunea comedie

Se apropie unul dintre momentele mele preferate: Primetime Emmy Awards 2012, premiile acordate celor mai bune producţii TV difuzate la orele de audienţă maximă. Mă mănâncă degetele şi nu mai am stare până pe 23 septembrie, aşa că trec rapid la treabă.

Lista nominalizaţilor pentru Cel mai bun serial de comedie este plină de nume bune, unele dintre ele fiind seriale de cursă lungă: Modern Family, 30 Rock, The Big Bang Theory. Cele două apariţii fierbinţi pe această listă sunt Girls (despre care am povestit aici) şi VEEP, un serial despre care nu am apucat să scriu, dar pe care îl ador. Eu aş da un premiu mare şi frumos unuia dintre cele două (cele consacrate au deja o cutie de trofee, iar Curb your enthusiasm – să avem pardon, deşi Larry David a ales să nu îşi petreacă bătrâneţile în Florida, aşa cum fac oamenii de vârsta lui, autopersiflarea a la Woody Allen îl prinde doar pe Woody Allen). La o privire mai atentă, Girls are potenţial, e genial, aş zice, având în vedere vârsta creatoarei sale (Lena Dunham, născută în 1986), dar mai trebuie finisat pe ici, pe colo. Nu aş trece cu vederea stângăciile primelor episoade. Pe de altă parte, VEEP a fost dragoste la prima vizionare. Intriga absurdă pe alocuri, construită în jurul vicepreşedintei SUA, adorabila Selina Meyer (Julia Louis-Dreyfus, v-o amintiţi?), bâlbele, bârfele, scandalurile mărunte şi ghinioanele tabloidizate nasc un serial care musteşte de ironie. Nu trebuie să rataţi episodul în care Selina Meyer trebuie să preia temporar atribuţiile preşedintelui şi momentul în care îi e aproape imposibil să îşi reţină zâmbetul, aflând că devine cea mai puternică femeie din America… the grin on her face – priceless! Apropo de actori reinventaţi cu brio, Julia Louis-Dreyfus a apelat la experienţa din Seinfeld, pe care a îmbogăţit-o cu nuanţe savuroase de ironie, o nouă gamă de expresivitate şi foarte mult umor.

Se pare că m-am decis: la categoria Cel mai bun serial de comedie, pariez pe VEEP. În aceeaşi notă, MY Emmy for Best

Lena Dunham

Lead Actress in a Comedy Series goes to Julia Louis-Dreyfus. Competiţia e serioasă, cu Eddie Falco, de neuitat în Nurse Jackie, revelaţia sezonului – Lena Dunham, în rolul stângacei, complexatei şi nevroticei Hannah Horvath, în Girls, şi Melissa McCarthy, care a scăpat de rolul de vioara a doua (Gilmore Girls) şi şi-a exploatat pe deplin talentul de actriţă de comedie, în Mike and Molly. E  şi  Zoey Deschannel pe acolo, în rolul de adorabilei şi incredibil de enervantei Jess Day, în New Girl. Din păcate, Zoey nu prea mă convinge că poate juca alt rol decât pe cel al lui Zoey, fata slabă de înger, cu zâmbet frumos şi o incredibilă capacitate de a se pune în situaţii stânjenitoare. Nici New Girl nu prea m-a convins. E genul de comedioară de consum, din seria Up all night (dacă vă e dor de Christina Applegate), ca un fel de schiţă prost conturată a altui serial de gen, muult mai pe gustul meu, Don’t Trust the B–- in Apartment 23 (the bitch, Krysten Ritter, is exquisite!)

Lista nominalizaţilor pentru Cel mai bun actor în rol principal, într-un serial de comedie mă dezamăgeşte crunt, aşa că o iau prin eliminare,  Cu siguranţă NU Larry David, nu Jon Cryer as Allan Harper (Two and a half men), pentru că personajul lui a fost căsăpit fără milă şi umilit până peste poate, în ultimul sezon, dar el insistă, insistă…  Nu Louis C.K. – nu a reuşit să mă convingă. Nu am avut răbdare să urmăresc cu atenţie House of Lies, dar Don Cheadle as Marty Kaan părea promiţător. Not Emmy material, but promising. Favoriţii pe care aş paria eu sunt Jim Parsons (The Big Bang Theory) şi Alec Baldwin (30 Rock). Nu prea sunt sigură, aşa că merg la ghici şi zic: Jim Parsons.

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, într-un serial de comedie va merge, cu certitudine, către Kathryn Joosten (bătrâna posacă uneori, adorabilă alteori, plină de umor acid întotdeauna, Karen McCluskey, Desperate Housewives). In memoriam. Lista nominalizatelor de anul acesta este interesantă, dar, de obicei evenimentele de gen onorează actorii trecuţi în nefiinţă, între timp.

În sfârşit, categoria Cel mai bun actor în rol secundar, în serial de comedie m-a băgat complet în ceaţă. Doamnelor şi domnilor, PATRU dintre actorii nominalizaţi joacă în acelaşi serial, care primeşte punctaj maxim de la mine, fără rezerve – Modern Family: Legendarul Ed O’Neill, as Jay Pritchett, Jesse Tyler Ferguson as Mitchell Pritchett, Ty Burrell as Phil Dunphy şi condimentatul Eric Stonestreet as Cameron Tucker. Ce pot să zic? Restul listei (2 nume) e irelevant în momentul ăsta. Ce să aleg, ce să aleg. E atât de greu. Merg pe mâna sigură a legendei: pariez pe Ed O’Neil pentru că este impecabil, amuzant, umanizat în sezoanele următoare şi îmi lasă impresia că personajul lui şi-a făcut deja un loc bun în memoria colectivă a publicului.

Revin mâine cu celelalte pariuri.

What say you, so far?

A.

Surse foto:

http://www.imdb.com

http://artsbeat.blogs.nytimes.com/2012/07/19/emmy-nominees-lena-dunham-of-girls/

Publicitate

Vă e poftă de un serial bun? Globurile de Aur aduc prospături

Mi-a venit poftă de scris pentru că am văzut, în sfârşit, decernarea Globurilor de Aur (cred că un loc la una dintre mesele din sală ar fi momentul de glorie vieţii mele de până acum, lângă Morgan Freeman sau Robert Downey Jr., dacă se poate, vă rog). Sunt cu un ochi la televizor: The Solid Gold Cadillac (1956) m-a surprins şi m-a cam lăsat cu gura căscată. O satiră delicioasă la adresa nemăsuratei rapacităţi corporatiste. Laura Partridge, actriţă debutantă şi mândră posesoare a zece acţiuni la International Projects, tulbură existenţele tihnite ale directorilor companiei sus-numite, cu o candoare inegalabilă. Filmul e o bijuterie de 7 puncte şi jumătate pe IMDB  (i-aş da vreo 9 puncte, dacă mă întrebaţi pe mine), şi o mână de nominalizări la Oscar şi Globuri (că veni vorba). Dacă nu l-aţi văzut, merită să faceţi o încercare. Daţi peste o blondă isteaţă (Judy Holliday), amuzantă şi spirituală fără efort, înconjurată de o mână de indivizi inapţi şi agitaţi. Aa, daaa, trebuie să vă bucuraţi de ironia bicuitoare cu care filmul tratează industria mea preferată, în materie de produs iluzii, publicitatea. Replicile sunt amuzante şi elegante, Fenomenal. 1956, vă spun. Fenomenal!

Iar bat câmpii, deci ar cam fi cazul să revin. Globurile de Aur 2012 nu m-au dezamăgit. Cu câteva excepţii, pronosticurile mele s-au dovedit corecte şi m-am bucurat să descopăr că favoritele mele au primit ce meritau. În primul rând, dacă nu aţi văzut, TREBUIE să vedeţi Homeland (2011 – ). Dacă nu mă credeţi pe cuvânt, vă ajut cu câteva informaţii:  Globul de Aur pentru cel mai bun serial de televiziune, Globul de Aur pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în serial de televiziune – Clare Danes, în rolul agentului CIA Carrie Mathison, genială, bipolară, cu instincte imbatabile, nominalizare Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol principal, în serial de televiziune – Damian Lewis, în rolul sergentului Nicholas Brody, întors din Irak, după ce fusese considerat mort timp de ani buni. Pornind de la excelenta alegere a actorilor, până la construcţia epocală – lipsită de optimismul propagandist, tipic american –  a acţiunii, serialul este un ghem de tensiune, îndoieli, întrebări. Chestiunile dureroase ale momentului sunt tratate fără perdea şi, în aceeaşi măsură, fără extremismul şi ostentaţia de care suferă mass media, de multe ori: raportul între lumea musulmană şi occident, abordarea sistemului cu privire la terorism şi fantomele pe care le lasă în urmă, adaptarea psihică a individului la haosul generat de război, ale cărui forme curente sfidează puterea umană de înţelegere. Homeland nu este serialul de duminică seara, nu este serialul de familie care să vă aducă zâmbete pe chip. Homeland este serialul care vă plimbă puţin prin minţile unor oameni care, cu siguranţă, v-au stârnit curiozitatea, în timp. Eu am devorat fiecare episod şi, atipic mie, aştept cu înfrigurare difuzarea următorului episod.

Revin la ceva mai puţin încrâncenat, cu următorul anunţ: Matt LeBlanc a câştigat Globul de Aur! I-a luat ceva: vreo 10 ani de Friends, un spin-off slab (Joey, două sezoane amărâte, văzute de mine în mare silă) şi nişte perciuni suri, care i-au mai crescut credibilitatea. Partea cea mai tare este că Matt LeBlanc a primit Globul pentru rolul … Matt LeBlanc. Ironic, right? Serialul care i-a adus distincţia pomenită se numeşte Episodes (Showtime, 2011 – ), are un singur sezon, cel puţin până acum, şi mor de nerăbdare să văd ce se întâmplă mai departe. Povestea e savuroasă: un cuplu de scenarişti britanici, cu un serial de succes acasă, pe insulă, este invitat în State, cu tot cu serial, pentru producţia unei versiuni americane. Am râs de m-au durut fălcile, pe bună dreptate. Stilul scorţos al britanicilor, faţă în faţă cu degajarea aproape nocivă a americanilor, naşte situaţii la limita demenţei, iar John Pankow, în rolul producătorului american Merc Lapidus (pe bune, până şi numele individului e o rafinată formă de ironie), este absolut superb. Să o vedeţi pe nevasta lui oarbă (and gorgeous), care povesteşte despre fapte nobile, în timp ce Merc simulează alături, foarte explicit, sinuciderea de plictiseală.

M-am bucurat teribil când Jessica Lange a primit Globul, pentru American Horror Story (2011 – ), un serial de nota zece, pentru fanii genului. E drept, 80% din personaje sunt moarte, la naiba, dar cred că după ce termin cu el, voi putea, în sfârşit, începe să mă uit la filme de groază. Mă voi fi obişnuit. 😀 Jessica Lange, pe de altă parte, cu accentul din sud, senzualitatea bine coaptă şi vălul de macabru mister cu care se înconjoară, este un spectacol pe care nu trebuie să îl rataţi. Globul lui Peter Dinklage (Game of Thrones) şi cel primit de Modern Family nu m-au surprins. Este cazul să mă apuc de Downtown Abbey! Cred că şi-au croit un raft special pentru premii şi, în calitate de cartof de canapea, nu se cade să îi ratez.

E 1 dimineaţa. Mai am poveşti de zis. Le zic mâine.

Distracţie plăcută!

A.

Televiziunea şi-a sărbătorit premianţii: Emmy 2011

Dacă pentru cinematografie, premiile Oscar sunt momentul în care producătorii, scenariştii, actorii şi restul sufletelelor care mănâncă o pâine în industrie îşi rod degetele cu ochii pe nominalizări şi se bucură de momentul de glorie, pentru televiziune, premiile Emmy sunt momentul distractiv în care gusturile telespectatorilor (sau, după caz, ale abonaţilor pe site-urile de genul vplay, freetvproject, duck tv etc.) sunt confirmate sau infirmate.

Tocmai a avut loc ediţia a 63-a a evenimentului organizat de Academia de Ştiinţe şi Arte în Televiziune.  Jane Lynch a fost delicioasă în postura de gazdă a evenimentului iar invitaţii au fost pe măsură. Mi se pare teribil de distractiv să văd actorii pe scenă glumind, fâstâcindu-se uneori, flirtând şi zâmbind cu gura până la urechi. Hugh Laurie a fost elegant şi adorabil ca de obicei – dragi fani ai lui Dr. House, ţin să vă reamintesc că, în tinereţe, Hugh Laurie practica umorul fenomenal, acel umor englezesc sec şi uşor incitant, alături de Stephen Fry şi Rowan Atkinson.

Revenind la premiile propriu-zise, să ne bucurăm, deci. 😀 Modern Family a primit premiul pentru cel mai bun serial de comedie pe bună dreptate. Ed O’Neil s-a reinventat pentru Modern Family! Bye bye, Al Bundy! Hello, Jay Pritchett! Excelentă interpretare! Umor subtil, lipsit de grosolănie! Prejudecăţi şi cutume urbane tratate cu eleganţă, într-un serial în care fiecare personaj este bine conturat, uman, în care suma defectelor este constantă iar părţile bune îşi au locul. Abordarea cuplului de homosexuali, un savuros buchet de stereotipuri, este şi ea pe măsura aşteptărilor. Vorba producătorilor, Mitchell Pritchett şi Cameron Tucker stârnesc râsul şi stimulează înţelegerea şi toleranţa pe măsură. Despre jocul Sofiei Vergara în rolul nevestei latino-americane, de vârstă mijlocie, numai de bine. Un alt stereotip tratat cu amuzată gingăşie. Modern Family a mai împuşcat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Ty Burell, în rolul nătărălui Phil Dunphy, un împiedicat cu inimă mare), premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (Julie Bowen, as Claire Dunphy, nevasta nevrotică, ce ţine frâiele unui cămin ca de nebuni, cu un soţ nătărău şi trei copii ce par a fi făcuţi de trei perechi de părinţi diferite).

De Mike and Molly (2010 -) ştiţi? Nu foarte complex, dar user-friendly şi foarte relaxant, serialul i-a adus Melissei McCarthy (Gilmore Girls) un Emmy  pentru cea mai bună actriţă în rol principal. Intriga e uşor digerabilă şi are potenţial: ea, educatoare, el poliţist. Amândoi se confruntă cu obezitatea, amândoi au un molipsitor simţ al umorului, tipic oamenilor joviali care se confruntă cu propriile complexe. O să vă placă la nebunie sora ciudată a lui Molly, cea niţel uşuratică, care îşi câştigă pâinea machiind morţi, la o casă funerară. Poveştile pe care le spune şi atitudinea aproape macabru de relaxată vizavi de viaţă şi de probleme ei o includ pe lista personajelor mele preferate, în categoria ciudaţilor, alături de omul de serviciu (the Janitor) din Scrubs, Brick Heck (The Middle, un serial care nu este apreciat îndeajuns, dacă mă întrebaţi pe mine) şi, top of the top,  Niles Crane (Frasier, 1993 – 2004), care redefineşte noţiunea de ciudat. 😀 Aaaa, apropo, dacă asta vă stârneşte cumva pofta, creatorul serialului Mike & Molly, Mark Roberts, este şi producător al mult aplaudatului Two and a Half Men, după care nu prea mă omor, recunosc, mai ales în noua versiune, cu Ashton Kutcher. Two and a Half Men înseamnă Charlie Sheen. No Charlie Sheen = None and a Half Men! Trecând peste obiecţiile mele vizavi de serialul construit, în mod vădit, în jurul personajului acum absent, Mark Roberts knows his comedy!

Bineînţeles, şi-a luat şi The Big Bang Theory porţia: premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, în serial de comedie: Jim Parsons as Sheldon Cooper. Emmy-ul lui Parsons nu a fost o surpriză pentru mine, dat fiind faptul că Everyboy loves Sheldon 😀 😀  Se pare, totuşi că am tendinţa de a mă lipi mai cu poftă de personaje secundare, care aşa de frumos cresc de multe ori, în umbra câte unui personaj-isterie-generală. În cazul The Big Bang Theory,  Kunal Nayyar, as Raj Koothrappali, face toţi banii pentru faptul că nu poate vorbi în prezenţa femeilor decât beat şi, atunci, devine îndrăzneţ şi porcos pe alocuri.

V-am ameţit de cap cu comediile aşa că revin la lucruri mai serioase: Madmen a luat a 4-a oară premiul pentru cel mai bun serial de televiziune şi eu tot nu am reuşit să îl văd. Ştiu subiectul, am văzut câteva episoade şi ştiu că a fost foarte bine primit de public şi de critici. Cam atât. Promit să mă corectez rapid. Trebuie să văd Friday Night Lights pentru că mi l-a recomandat o foarte bună prietenă a mea şi pentru că a împuşcat ceva premii Emmy (inclusiv premiul pentru cel mai bun scenariu). Fotbal, majorete, conflicte and all. Cam asta ştiu despre el şi îmi pun cenuşă în cap pentru că l-am judecat aspru, pe nedrept. Mă voi corecta. În mod surprinzător, revelaţia anului, producţia HBO Game of Thrones (cu un ameţitor scor de 9,4 pe IMDB) a primit doar premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: febleţea mea, Peter Dinklage, pentru Tyrion Lannister. Am aşteptat să se termine primul sezon, să îl pot savura în linişte, până la capăt. A venit momentul!

The Good Wife e genul de serial de cursă lungă, menit să fie produs cel puţin 6 sezoane. Deocamdată, începe al treilea sezon pe 25 septembrie 2011 şi a primit Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol principal (Julianna Margulies, nominalizată în 2010 pentru acelaşi premiu).  Cam venise momentul să îşi completeze colecţia şi să aşeze frumuşel pe raft un Emmy nou şi strălucitor, lângă un Glob de aur, în aceeaşi categorie (2009), şi un Emmy pentru cea mai bună actriţă în rol secundar (ER, 1995). The Good Wife e reţeta perfectă pentru un raft plin de premii: intrigă excelentă, joc actoricesc pe măsură, cazuri interesante în fiecare episod.

Gata, am obosit. Ar mai fi multe de pomenit. Britanicii au făcut valuri anul ăsta!! Trebuie să văd Downtown Abbey (Masterpiece), premiul pentru cea mai bună miniserie/cel mai bun film de televiziune. Şi pe Kate Winslet ţin neapărat să o văd, as Mildred Pierce, în miniseria cu acelaşi nume (premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal).

V-am făcut poftă?

A.