A început distracţia! Suntem în plin eveniment, se trimit lucrări, tot românul e poet şi prozator. Pentru cine are poftă să îşi exerseze stiloul/pixul/Word-ul (cel mai probabil), weekend-urile astea, lumea se strânge la atelierele de creaţie şi, alături de Monica Ramirez, lasă, pentru câteva ore, cotidianul deoparte (griji, rate, muncă, sistem, mai adăugaţi voi ce ştiţi că ne macină în fiecare zi) şi se apucă de scris. Unii mai timid, alţii cu mai multă îndrăzneală, toţi s-au strâns cu acelaşi gând: să scrie.
Haideţi, fraţilor, puneţi mâna şi scrieţi şi, dacă aţi făcut-o deja, fără a publica, trimiteţi. Mergeţi la Atelierele de creaţie şi lăsaţi sistemul în pace, măcar pentru o clipă. Bucuraţi-vă de energia doamnei Ramirez şi lăsaţi-vă imaginaţia să zburde (o primă provocare: ajutaţi-mă să înlocuiesc clişeul imaginaţiei care zburdă, cu ceva mai proaspăt, mai viu). Găsiţi aici toate detaliile de care aveţi nevoie
Poate, aşa cresc şansele de a mai descoperi şi alte talente decât „factorul x”, „vocea PROTV-ului” şi altele pe măsura lor: mondene, facile. Nu mă înţelegeţi greşit, divertismentul are şi el rolul lui. La fel şi presa de scandal, dar nu e suficient. Nu e suficient şi nu e normal să ajungem în punctul în care mondenul devine regula. Dacă stau de vorbă cu oameni educaţi, cu o brumă de cultură generală, un număr supărător de mare de indivizi nu au habar că s-a mai scris literatură română de la optzecistul Cărtărescu încoace.
Ştiaţi că ed. Polirom publică de ani de zile, în colecţia Ego, scriitori români tineri şi foarte buni? Dar că Ioan Slavici are doi stră-strănepoţi excepţionali, ştiaţi? Filip Florian, ale cărui volume „Degete mici” şi „Zilele regelui” (my personal favourite) au fost traduse pentru publicarea în Europa şi în State, e cerebral şi fascinant, ne oferă romanul pe care nu îl putem lăsa din mână, prinşi de poveste, de detalii, de sobrietatea tonului, de lumea care ne învăluie pagină cu pagină. Fratele său mai mic, Matei Florian, e zburdalnic şi plin de zvâc, iar „Şi Hams şi Regretel” este o plimbare pe care nu cred că am mai făcut-o aşa, de la Visul unei nopţi de vară, încoace. Aaaaa, să nu uit, tot din categoria „ştiaţi că” face parte şi faptul că cei doi Florieni au scris un admirabil roman la 4 mâini, „Băiuţeii” (2006), care te plimbă printr-un Bucureşti comunist, văzut prin ochii unor copii, o lume nouă prinzând viaţă (simboluri, personaje care populează imaginaţia şi vieţile lor), sub ochii tăi, cititorule.
Pornisem de la o idee şi am ajuns pe câmpii. Pornisem de la ideea că există un Incubatorul de condeie, încercând să demonstrez posibililor sceptici că se mai scrie literatură excelentă şi sperând să îi stârnesc pe cei care simt că ar putea scoate cuvânt cu forţă şi din piatră seacă. L-am întrebat despre mersul evenimentului, pe organizator, domnul Ciprian Burcovschi, un stimabil entuziast care s-ar lua la trântă şi cu toate divinităţile disponibile (I am being politically correct, ca BBC-ul), dacă asta l-ar ajuta să schimbe lumea măcar puţin. Cel mai simplu mi-e să citez: „Aşteptăm avalanşa de după 1 oct. vine lumea la şcoală. încep facultăţile. mediatizare bună, parteneri pentru cauză, monica ramirez brici, primul atelier 2011 – experienţe la superlativ.” Mi-a scris pe fugă între nu patru, ci patru, şase, opt chestii de făcut şi aş putea pune pariu că zâmbea şi cu ochii, în timp ce-mi răspundea.
Literatura se întâmplă în continuare. Nu s-a oprit în liceu, la admitere, în manuale. Există, se scrie şi se citeşte (dovadă, exemplul Florienilor de mai sus). Haideţi la Ateliere, citiţi o carte, scrieţi ceva, ştergeţi şi scrieţi din nou. Creierul se va face mare şi voi veţi fi nişte indivizi mai buni 🙂
A.
Banciu scrie 